Preşedinţii american şi francez au avut o strângere de mână îndelungată când s-au întâlnit, luni, la summitul pentru Gaza din Egipt, gestul oarecum nefiresc atrăgând atenţia, ceea ce a făcut ca momentul să se viralizeze pe reţelele sociale.

Timp de aproape 30 de secunde, Emmanuel Macron şi Donald Trump şi-au strâns mâinile în faţa presei la Sharm el-Sheikh. Strângerea de mână s-a transformat într-o adevărată încleştare între cei doi preşedinţi în timp ce discutau, amintind de o scenă similară de la sfârşitul anului 2024, cu ocazia redeschiderii catedralei Notre-Dame din Paris, dar şi de momentul când cei doi s-au întâlnit prima dată la Casa Albă, în 2017.

Pe reţelele sociale, momentul a fost transformat într-un prilej de amuzament cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Nu este prima dată când preşedintele Franţei este „victima” unor strângeri de mână ciudate din partea liderilor cu care se întâlneşte. În mai anul acesta, la summitul Comunităţii Politice Europene care a s-a ţinut la Tirana, în Albania, preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au avut cea mai ciudată strângere de mână, care a stârnit mare vâlvă.

Pe de altă parte, atunci când o vânătaie mare a fost observată pe mâna dreaptă a lui Donald Trump – coincidenţă, tot în timpul unei strângeri de mână cu Emmanuel Macron, în februarie anul acesta – Casa Albă a dat vina pe faptul că preşedintele trebuie să dea mâna cu foarte multe persoane. 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version