Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Lukaşenko îi eliberează pe laureatul Nobel Ales Bialiaţki şi alte personalităţi cheie ale opoziţiei din Belarus în cadrul unui acord cu SUA. Nouă dintre deţinuţii eliberaţi au ajuns în Lituania, iar 114 sunt duşi în Ucraina. Ce urmăreşte Washingtonul

decembrie 14, 2025
Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

decembrie 13, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » O schimbare majoră a politicii SUA: Cum ar putea Xi Jinping să îl convingă pe Donald Trump să se opună independenței Taiwanului
Lumea

O schimbare majoră a politicii SUA: Cum ar putea Xi Jinping să îl convingă pe Donald Trump să se opună independenței Taiwanului

By Sala de Presăoctombrie 5, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
O schimbare majoră a politicii SUA: Cum ar putea Xi Jinping să îl convingă pe Donald Trump să se opună independenței Taiwanului
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

După ce Donald Trump s-a arătat interesat să ajungă la un acord economic cu China, liderul chinez Xi Jinping plănuiește să îl convingă pe președintele american să anunțe oficial că Statele Unite se opun independenței Taiwanului – o schimbare majoră a politicii SUA cu care Beijingul speră că va putea izola Taipeiul.

Încă de când a ajuns la putere, în 2012, Xi a spus clar că aducerea Taiwanului sub controlul Chinei reprezintă una dintre principalele obiective ale „Visului chinezesc”, programul său de revitalizare a națiunii.

Aflat la al treilea său mandat la conducerea Chinei, Xi a spus de mai multe ori că „reunificarea” este inevitabilă și că nu poate fi oprită de forțe din exterior, făcând referire la sprijinul politic și militar al Statelor Unite pentru Taiwan.

Xi nu se mai mulțumește acum cu poziția adoptată de președintele Joe Biden conform căreia Washingtonul „nu mai susține” independența Taiwanului, potrivit Wall Street Journal.

Pentru Xi, diferența dintre a nu susține independența Taiwanului și a te opune acesteia în mod explicit este mai mult decât o problemă de semantică.

„Provocarea unei rupturi între Washington și Taipei este sfântul Graal al problemei legate de Taiwan pentru Beijing”

Un anunț oficial din partea Washingtonului în acest sens ar schimba politica Statelor Unite de la o poziție neutră la una aliniată cu cea a Beijingului, care se opune suveranității Taiwanului – o schimbare ce l-ar ajuta pe Xi să își consolideze și mai mult puterea în China.

Cu toate că mesajul actualei administrații americane este că Beijingul „prezintă cea mai mare amenințare la adresa păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan”, Xi crede că va putea să îl înduplece pe Trump folosindu-se de dorința președintelui american de a ajunge la o înțelegere economică, potrivit surselor WSJ.

„Provocarea unei rupturi între Washington și Taipei este sfântul Graal al problemei legate de Taiwan pentru Beijing”, a spus Evan Medeiros, fost oficial de top al administrației Obama în domeniul securității naționale. „Ar submina încrederea Taiwanului și ar spori influența Beijingului asupra Taipeiului.”

„Xi vede cel mai probabil următoare perioadă de interacțiuni cu Trump drept cea mai bună ocazie să separe Washingtonul de Taipei”, a mai spus Medeiros.

Un acord recent agreat de Trump și Xi pentru vânzarea aplicației TikTok unor investitori americani a deschis calea spre o serie de discuții la cel mai înalt nivel între cele două părți.

Cei doi lideri plănuiesc să se întâlnească în cadrul summitului Asia-Pacific organizat în Coreea de Sud la începutul lunii noiembrie, urmând ca Trump să viziteze Beijingul în primele luni ale anului 2026.

Trump a evitat să spună dacă va interveni militar în situația în care China invadează Taiwanul 

Totuși, o vizită a lui Trump în China va depinde mult de cooperarea Beijingului în privința comerțului și a eforturilor de combatere a traficului cu fentanil și cu substanțele din care drogul este produs, potrivit unor persoane apropiate de oficialii de la Casa Albă.

În același timp, relația Statelor Unite cu Taiwanul pare să fi devenit una mult mai incertă în al doilea mandat al lui Trump, care a evitat până acum să spună clar dacă ar interveni militar în cazul în care China ar invada insula.

Trump a spus într-un interviu din luna august că Xi i-a promis că nu va invada Taiwanul cât timp Trump este președintele Statelor Unite.

„Nicio schimbare de politică a Statelor Unite nu va avea loc peste noapte”, a spus Yun Sun, director al programului China din cadrul institutului Stimson Center.

„China va insista asupra poziției sale în mod repetat astfel încât să progreseze treptat, în timp ce subminează încrederea Taiwanului în angajamentul Statelor Unite”, a mai spus Yun.

Editor : Raul Nețoiu

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Forțele ucrainene s-au retras din unele poziții de lângă Pokrovsk și Mîrnohrad. „Era pur și simplu imposibil să mai intrăm acolo”

Video  Zelenski, întâlnire crucială la Londra cu aliații europeni. Germania, „sceptică” în privința unor propuneri ale SUA. Ce spune Macron

Galerie Foto  Atac cu dronă în Ucraina: şapte victime după lovirea unui bloc în Okhtyrka. Rusia revendică o nouă cucerire în Zaporojie

Video  Cutremur de magnitudine 7,6 în Japonia: a fost declanșată alerta de tsunami, cel puțin opt răniți

70% dintre polonezi vor ca Germania să ofere despăgubiri Varșoviei pentru distrugerile din cel de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord, Aleksandr Maţegora, a murit „în mod subit”, anunţă MAE rus

Patru soldaţi ruşi au ucis în bătaie un american care lupta pentru Moscova, crezând că e spion. Militarii, condamnaţi la închisoare

SUA și Ucraina, blocaj în negocieri din cauza Donbasului. Oficial european: „Trump vrea ca lucrurile să se întâmple repede”

Paramount vrea să cumpere conglomeratul media Warner și surclasează oferta făcută de Netflix

Alegerile Editorului

Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

decembrie 13, 2025
Superliga: Surpriză în Giuleşti, Rapid – Oţelul Galaţi 0-2

Cele mai recente știri

La Liga: FC Barcelona a învins Osasuna cu 2-0

La Liga: FC Barcelona a învins Osasuna cu 2-0

decembrie 13, 2025
Alexandru Rogobete: Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie şi se apropie de momentul în care va deveni, cu adevărat, un loc de tratament şi siguranţă pentru pacienţii cu arsuri grave

Bundesliga: Hoffenheim a învins pe HSV, scor 4-1, şi e a patra în clasament

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.