La nivel global, obezitatea este mai răspândită în rândul copiilor de vârstă şcolară şi al adolescenţilor decât subponderalitatea, potrivit unui nou raport al UNICEF, care atribuie această schimbare mediului alimentar din ce în ce mai nesănătos în întreaga lume, transmite Reuters.
Agenţia ONU pentru copii şi-a bazat estimările pe date din perioada 2000-2022 compilate de academicieni din ţări din întreaga lume, care au prevăzut pentru prima dată în 2017 că acest ”punct de cotitură” va fi atins în următorii ani.
UNICEF a utilizat datele pentru a proiecta ceea ce s-a întâmplat din 2022, pe baza tendinţelor din 2010. S-a constatat că 1 din 10, aproximativ 188 de milioane, de copii şi adolescenţi de vârstă şcolară sunt obezi, conform criteriilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ceea ce îi expune riscului de a suferi de probleme de sănătate pe tot parcursul vieţii, inclusiv diabet şi boli cardiovasculare.
Rata obezităţii în această grupă de vârstă s-a triplat, de la 3% în 2000 la 9,4%, a declarat UNICEF.
Acest lucru se compară cu o scădere a prevalenţei copiilor subponderali în rândul celor cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, de la aproape 13% în 2000 la 9,2% – ceea ce înseamnă că aceasta este, de asemenea, o problemă semnificativă, recunoaşte raportul.
”Când vorbim despre malnutriţie, nu ne mai referim doar la copiii subponderali”, a declarat Catherine Russell, directoarea executivă a UNICEF.
Obezitatea depăşeşte acum subponderalitatea în toate regiunile lumii, cu excepţia Africii subsahariene şi a Asiei de Sud, a adăugat UNICEF.
În unele ţări insulare din Pacific, precum Niue şi Insulele Cook, cele mai afectate la nivel global, aproape 40% dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani sunt obezi, se arată în raport. Ratele sunt de 21% în Emiratele Arabe Unite şi în Statele Unite, se adaugă în raport. În unele ţări, precum SUA, medicii susţin acum utilizarea medicamentelor recent dezvoltate pentru slăbit destinate adolescenţilor.
UNICEF a afirmat că alimentele ultra-procesate cu conţinut ridicat de zahăr, sare şi grăsimi, precum şi comercializarea aproape omniprezentă a produselor nesănătoase, au fost un factor cheie în creşterea obezităţii.
”Obezitatea nu este un eşec al părinţilor sau al copiilor. Este rezultatul unui mediu alimentar toxic”, a afirmat Chris Van Tulleken, profesor de sănătate globală la University College London, susţinător al UNICEF şi autor al cărţii ”Ultra-Processed People”.
Într-un sondaj UNICEF realizat pe un eşantion de 64.000 de tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani din 170 de ţări, 75% dintre respondenţi au declarat că au văzut reclame la băuturi zaharoase, snacks-uri sau fast-food în ultima săptămână. Chiar şi în ţările afectate de conflicte, 68% dintre tineri au declarat că au văzut acest tip de reclame.
UNICEF a declarat că este nevoie urgentă de măsuri din partea guvernelor din întreaga lume, inclusiv restricţii de marketing şi interdicţii privind junk food-ul în şcoli.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.