Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sâmbătă că viitorul guvern al Germaniei va crea o excepţie pentru cheltuielile destinate apărării şi securităţii naţionale în ceea ce priveşte limita constituţională a datoriei publice federale, transmite Reuters.

Vorbind la Conferinţa de Securitate de la Munchen, Scholz s-a arătat convins că viitoarea conducere a ţării, care va fi stabilită în urma alegerilor din 23 februarie, va introduce aceste exceptări pentru a relaxa aşa-numita ”frână a datoriei”.

Această declaraţie vine în contextul în care Comisia Europeană a propus relaxarea temporară a regulilor fiscale pentru a permite ţărilor membre ale UE să-şi mărească cheltuielile pentru apărare, răspunzând astfel presiunilor Statelor Unite de a investi mai mult în securitatea europeană.

Potrivit Financial Times, Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunţat această iniţiativă în cadrul aceleiaşi conferinţe de la Munchen.

În plus, Friedrich Merz, liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi principalul contracandidat al lui Scholz în alegerile viitoare, s-a arătat deschis reformării „frânei datoriei” pentru a finanţa creşterea cheltuielilor de apărare, care ar putea ajunge la 3% din PIB, în urma presiunilor americane.

Dezbaterea privind „frâna datoriei” a fost intensificată de factori precum pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina şi stagnarea economică prelungită, care au evidenţiat necesitatea unor investiţii semnificative în infrastructură, decarbonizare şi educaţie în Germania.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version