Omar Hayssam, eliberat vineri din penitenciar şi a cărui stare de sănătate este precară, este internat în spital, sub supraveghere strictă. El a fost luat în custodie publică pentru 30 de zile. Ulterior, va fi transferat într-un centru de cazare al Inspectoratului pentru Imigrări, până la îndepărtarea sub escortă din România.
Inspectoratul General pentru Imigrări a transmis, sâmbătă, noi precizări cu privire la situaţia lui Omar Hayssam, eliberat vineri din penitenciar şi care nu are drept de şedere în România.
”Faţă de cetăţeanul străin a fost dispusă măsura luării în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României. Având în vedere starea sa de sănătate, măsura se execută în prezent sub pază şi supraveghere permanentă în cadrul unei unităţi spitaliceşti, unde primeşte îngrijirile medicale necesare”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, la finalizarea internării medicale, persoana va fi transferată într-un centru de cazare al IGI pentru continuarea procedurilor, în vederea returnării.
Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat, vineri, de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.
