OpenAI, compania din spatele ChatGPT, se află în discuţii preliminare pentru o vânzare de acţiuni care ar permite angajaţilor actuali şi foştilor angajaţi să îşi valorifice participaţiile şi care ar putea evalua compania la aproximativ 500 de miliarde de dolari, potrivit unei surse apropiate discuţiilor, transmite Reuters.

Această evaluare ar reprezenta o creştere spectaculoasă faţă de valoarea actuală estimată la 300 de miliarde de dolari şi reflectă atât creşterea rapidă a numărului de utilizatori şi a veniturilor, cât şi competiţia acerbă din industria AI pentru atragerea talentelor.

Tranzacţia ar avea loc înainte de o posibilă listare la bursă şi ar permite vânzarea de acţiuni în valoare de mai multe miliarde de dolari de către angajaţi actuali şi foşti, a declarat sursa citată sub anonimat.

OpenAI, susţinută de Microsoft, a atins un ritm anualizat de venituri de 12 miliarde de dolari în primele şapte luni ale anului şi este pe cale să ajungă la 20 de miliarde până la finalul anului, susţine aceeaşi sursă. De asemenea, ChatGPT are acum aproximativ 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal, în creştere de la 400 de milioane în februarie.

Discuţiile privind vânzarea de acţiuni vin în contextul unei runde primare de finanţare anunţate mai devreme în acest an, care vizează strângerea a 40 de miliarde de dolari, condusă de grupul japonez SoftBank. Acesta are termen până la sfârşitul anului pentru a-şi asigura contribuţia de 22,5 miliarde de dolari, în timp ce restul fondurilor au fost deja subscrise la evaluarea de 300 de miliarde de dolari.

Într-un peisaj dominat de investiţii masive în AI, marile companii de tehnologie oferă pachete salariale extrem de competitive. Meta, de exemplu, investeşte miliarde în Scale AI pentru a-l atrage pe tânărul CEO Alexandr Wang (28 de ani) să conducă noua sa divizie de superinteligenţă.

Şi alte companii nelistate, precum ByteDance, Databricks şi Ramp, au folosit vânzări private de acţiuni pentru a-şi actualiza evaluările şi a recompensa angajaţii loiali.

Investitori existenţi în OpenAI, inclusiv Thrive Capital, se află în discuţii pentru a participa la această vânzare destinată angajaţilor, a mai precizat sursa. Thrive Capital a refuzat să comenteze.

Totodată, OpenAI pregăteşte o restructurare corporativă majoră, care ar presupune renunţarea la modelul actual de profit limitat (”capped-profit”) şi ar deschide calea pentru o ofertă publică iniţială (IPO) în viitor. Totuşi, directoarea financiară Sarah Friar a declarat în luna mai că o IPO va avea loc ”doar când compania şi pieţele vor fi pregătite”.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version