Osemintele celui mai celebru australopitec, Lucy, descoperite acum jumătate de secol în Etiopia, vor fi expuse la Muzeul Naţional din Praga începând de luni, informează AFP.

Aceste 52 de fragmente dentare, de craniu, de bazin şi de femur, vechi de 3,18 milioane de ani, „au călătorit o singură dată, în Statele Unite”, între 2007 şi 2013, a reamintit directorul instituţiei, Michal Lukes, la sosirea lor pe teritoriul ceh.

Acestea se numără printre „cele mai valoroase şi mai vechi piese paleoantropologice din lume”, a subliniat el, salutând acest împrumut rar, cu o durată de 60 de zile, din partea Muzeului Naţional al Etiopiei.

Vizitatorii vor putea descoperi, de asemenea, scheletul aproape complet al lui Selam, un australopitec tânăr mort la vârsta de doi ani şi şapte luni, care ar fi trăit cu 100.000 de ani înaintea lui Lucy. Descoperit în 2000, acesta nu a părăsit niciodată Etiopia.

O expoziţie „istorică”, potrivit Addis Abeba, care oferă „o ocazie unică de a vedea de aproape aceste fosile umane”.

La 24 noiembrie 1974, în regiunea Afar, situată în nord-estul ţării, au fost descoperite oasele lui Lucy, care au permis reconstituirea a aproximativ 40% din schelet.

Donald Johanson, care a făcut parte din echipa ştiinţifică alcătuită din Maurice Taieb, Yves Coppens, Jon Kalb şi Raymonde Bonnefille, va fi prezent la deschiderea expoziţiei luni, alături de prim-ministrul ceh Petr Fiala şi de ministrul etiopian al Turismului Selamawit Kassa.

Denumit iniţial A.L-288-1, acest hominid biped a primit numele după titlul piesei „Lucy in the Sky with Diamonds”, a formaţiei The Beatles, ascultată de paleontologi în timpul săpăturilor.

Moartă probabil între 11 şi 13 ani (ceea ce este considerat vârsta adultă pentru această specie), măsurând mai puţin de 1,10 m înălţime şi cântărind aproximativ 29 kg, Lucy este de obicei păstrată într-o încăpere închisă publicului, în centrul capitalei etiopiene.

Mătuşa umanităţii

Descoperirea ei „a revoluţionat” cercetarea ştiinţifică şi înţelegerea strămoşilor noştri, „în primul rând datorită stării sale excepţionale de conservare şi, în al doilea rând, datorită vârstei sale”, explică Abebaw Ayalew Gella, directorul Autorităţii Etiopiene pentru Protecţia Patrimoniului.

La fel ca Selam, cel mai bătrân copil din lume, Lucy este „o ambasadoare a Etiopiei, leagănul umanităţii”, a afirmat el.

Mult timp descrisă ca fiind străbunica umanităţii, astăzi este considerată mai degrabă o mătuşă sau o verişoară, legătura sa directă cu omul fiind contestată.

Conform unui studiu publicat în 2016 în revista Nature, ea petrecea cel puţin o treime din timp în copaci, unde dormea pentru a scăpa de prădători, ceea ce i-ar fi fost fatal, deoarece „probabil” a murit în urma unei căderi.

Numeroase descoperiri au schimbat însă situaţia, în Etiopia, Africa de Sud, Kenya, dar şi în Ciad.

Toumai, considerat de unii paleontologi ca fiind primul reprezentant al liniei umane, cu vârsta de 7 milioane de ani, sau Ardi, în vârstă de 4,5 milioane de ani, s-au alăturat lui Lucy în panteonul preistoric.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version