Alexander Ovechkin a declarat joi că a acceptat să apară într-un spot de campanie pentru partidul „Rusia Unită”, al preşedintelui Vladimir Putin, deoarece îşi susţine ţara, relatează Reuters.
„Sunt rus şi îmi susţin ţara”, a declarat Ovechkin, cel mai bun marcator din istoria NHL, în faţa jurnaliştilor, cu ocazia zilei dedicate presei organizată de Washington Capitals. „Sunt pentru pace şi iubire şi sper ca, în lume, să nu conteze cine eşti; sper ca toată lumea să înţeleagă că toţi îşi doresc pacea şi că toţi speră ca totul să fie bine în lume.”
Rusia organizează alegeri parlamentare în perioada 18-20 septembrie, primele de la declanşarea războiului pe scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022.
Ovechkin, care poate fi văzut în videoclip stând în spatele ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că i s-a cerut să participe şi nu a ezitat să accepte. El a adăugat că va locui în Rusia după ce îşi va încheia cariera.
CITEȘTE ȘI Alexander Ovechkin apare într-un spot electoral pro-Putin cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din Rusia / Explicaţiile echipei sale, Washington Capitals – VIDEO
„Imediat ce nu voi mai juca hochei, probabil că voi rămâne acolo”, a spus el. „Voi locui acolo, copiii mei vor locui acolo, familia mea. Sunt pentru pace şi iubire şi sper că totul va fi bine.”
Ovechkin a fost ţinta criticilor din cauza legăturilor sale de lungă durată cu Putin, pe fondul războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina. În 2017, el a înfiinţat o mişcare publică în sprijinul lui Putin, iar poza de profil de pe Instagram este o fotografie în care apare alături de preşedintele rus.
El a făcut un apel la pace în februarie 2022, după invadarea Ucrainei de către ţara sa natală. Când a fost întrebat la acea vreme despre sprijinul său pentru Putin, el a spus: „Păi, el este preşedintele meu. Dar… eu nu mă ocup de politică. Sunt sportiv şi… sper că totul se va termina în curând.”
Ovechkin, care a împlinit 41 de ani joi, a marcat 929 de goluri în 1.573 de meciuri din sezonul regulat al NHL, iar sezonul următor va fi al 22-lea al său în ligă. El a condus echipa Capitals la câştigarea Cupei Stanley în 2018.
