O pană de curent a afectat, sâmbătă, vestul regiunii Alpes-Maritimes, lăsând fără electricitate aproximativ 160.000 de locuinţe, a anunţat RTE, operatorul reţelei de transport al energiei electrice din Franţa, citat de Reuters. Autorităţile locale au deschis o anchetă și suspectează un caz de neglijenţă în serviciu.

Pana de curent a afectat în special oraşul Cannes, unde se desfăşoară festivalul cu acelaşi nume. Potrivit organizatorilor, citaţi de cotidianul Var Matin, desfăşurarea evenimentului nu a fost afectată însă de acest incident neplăcut.

„Începând cu ora 10.00, o pană de curent a afectat oraşul @villecannes şi localităţile învecinate, lăsând 160.000 de gospodării fără electricitate”, a precizat RTE pe contul său X.

„Echipele RTE şi Enedis lucrează în prezent pentru a restabili curentul cât mai repede posibil. RTE îşi cere scuze pentru orice neplăceri cauzate”, a subliniat sursa citată.

Festivalul de Film de la Cannes a anunțat că ceremonia de închidere va avea loc sâmbătă seară, conform programului.

„Palais des Festivals a trecut la o sursă de alimentare independentă, permițând tuturor evenimentelor și proiecțiilor programate, inclusiv Ceremonia de închidere, să se desfășoare conform planului și în condiții normale”, se arată într-o declarație.

Contactată de Reuters, o purtătoare de cuvânt a declarat că este „pe urmele unui incendiu provocat”, adăugând că nu au fost făcute arestări.

„Analizăm probabilitatea ca incendiul să fi fost provocat în mod deliberat”, a declarat un purtător de cuvânt al jandarmeriei naționale franceze.
 

Editor : C.A.

Share.
Exit mobile version