Un tânăr din doi folosește bani cash, nu card, o arată un studiu recent. Este un paradox în rândul generației care nu se desparte de gadgeturi nici când doarme. Financiar, generația Z este reprezentată de mulți salariați săraci care nu reușesc să facă economii. Jumătate dintre tinerii care au participat la studiu au bani puși deoparte pentru cel mult o lună.

57% dintre tineri se bazează pe bani gheață, nu pe card sau aplicații inteligente pentru a face plăți. La 20 de ani, Vlad folosește doar numerar. Așa, crede el, își restrânge cheltuielile.

Vlad: Eu prefer să plătesc cash pentru că mi-e mai ușor să țin cont de bani atunci când îi dau din mână, așa virtual cheltui mult mai mult. Îi scot de pe card când intră salariul.

Desigur, există și tineri care au uitat cum se simte o bancnotă în mână

Tânăr: Cu cardul de cele mai multe ori.
Reporter: Se întâmplă să folosești numerar?
-Destul de rar, îmi place să îi țin pe card pentru că mi se pare că așa nu îi cheltui.

În România, 7 din 10 români au conturi bancare, conform Institutului Român pentru Evaluare și Strategie.

Un studiu recent care s-a uitat la cele mai importante motive pentru care românii nu folosesc conturi bancare arată că cei mai mulți dintre ei consideră că au venituri prea mici, o parte dintre ei cred că nu este util, iar alții afirmă că fac toate plățile doar în numerar.

Dragoș Cabat – analist economic: Nu folosesc cardul pentru că fie se tem pentru că au auzit de multe fraude, știu mai bine decât generatia mai în vârstă că există fraude, fie alții nu un cont bancar și nu au card atașat acelui cont. Cel puțin 25% spre 30,40% dintre tineri în mod real nu au un loc de muncă și dacă nu au un loc de muncă nu au un cont sau un card.

Jumătate dintre tinerii care lucrează nu au economii mai mari de un salariu net. Cele mai mari cheltuieli sunt cu mâncarea.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version