O delegaţie a Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai cu oficiali de rang înalt din partidul francez Reuniunea Naţională (n.r. Rassemblement National, RN), dar oferta americanilor de a o susţine public pe lidera Marine Le Pen, după ce o instanţă i-a interzis să candideze, a fost respinsă de partidul de extremă dreapta, au declarat două surse în exclusivitate pentru Reuters.
Marine Le Pen, una dintre cele mai proeminente figuri ale extremei drepte europene, era favorită pentru alegerile prezidenţiale din Franţa din 2027 înainte ca un tribunal să îi interzică în martie să participe la competiţia electorală după ce a fost condamnată pentru deturnare de fonduri UE.
Preşedintele american Donald Trump şi alţi lideri de extremă dreapta s-au raliat rapid în spatele ei, invocând cenzura politică.
Delegaţia americană care a vizitat Parisul a fost condusă de Samuel Samson, un oficial din cadrul Biroului pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă (DRL) al Departamentului de Stat. El face parte din rândul tinerilor conservatori care urcă în rândurile administraţiei Trump.
Samson s-a întâlnit cu oficiali de rang înalt ai RN, dar Le Pen şi popularul ei nr. 2, preşedintele partidului, Jordan Bardella, nu au fost prezenţi, au declarat cele două surse.
Scopul, a declarat una dintre surse, a fost de a discuta modalităţile prin care administraţia Trump i-ar putea oferi sprijin public lui Le Pen, care doreşte să îşi anuleze în apel condamnarea.
Cu toate acestea, oferta a fost refuzată, anunță Reuters. Oficialii RN au spus că o susţinere din partea Departamentului de Stat al lui Trump ar putea afecta speranţele partidului de a câştiga alegerile din 2027, a declarat una dintre surse, adăugând că Samson a fost totodată informat că nu este nevoie să o susţină pe Le Pen, deoarece Bardella are şanse mari să câştige dacă ea nu poate candida.
Sprijin controversat
Un funcţionar de rang înalt al Departamentului de Stat, vorbind sub rezerva anonimatului, a confirmat că întâlnirea a avut loc, dar a contestat caracterizarea conform căreia oferta de ajutor a fost respinsă. Oficialul a spus că reprezentanţii RN „au indicat faptul că trebuie să acţioneze în propriul lor interes ca părţi independente”. RN a salutat angajamentul Washingtonului, a adăugat oficialul.
Răspunsul partidului lui Le Pen este o ilustrare a modului în care, în ciuda zonelor de apropiere ideologică, sprijinul lui Trump este văzut ca un dezavantaj de către unii naţionalişti europeni, arată Reuters.
O sursă apropiată lui Marine Le Pen a confirmat întâlnirea, explicând: „Sprijinul pentru partidul nostru din partea unei administraţii străine nu este tocmai ceva cu care suntem obişnuiţi”.
Citește și De ce verdictul împotriva lui Marine Le Pen este periculos pentru Franța
Întâlnirea lui Samson cu oficialii RN şi respingerea de către aceştia a sprijinului SUA sunt informaţii care nu fost dezvăluite până acum.
La începutul acestei luni, DRL a declarat pe platform X că oficialii săi „s-au întâlnit cu oficialii francezi, partide politice şi alte părţi interesate pentru a reafirma un angajament comun faţă de libertatea de exprimare, alegerea democratică şi libertatea religioasă.
„Făcându-ne ecoul administraţiei lui Trump, suntem îngrijoraţi de cei din Europa care folosesc legea pentru a reduce la tăcere libertatea de exprimare şi pentru a-şi cenzura adversarii politici”, a transmis DRL.
Sondajele arată că majoritatea francezilor nu sunt de acord cu interzicerea candidaturii lui Le Pen.
Planul administrației Trump
Cu o zi înainte de întâlnirea cu RN, Samson a citat, într-un mesaj transmis, cazul lui Le Pen drept dovadă a faptului că „Europa a devenit un focar de cenzură digitală, migraţie în masă, restricţii privind libertatea religioasă şi numeroase alte atacuri asupra autoguvernării democratice”.
Oficialul Departamentului de Stat a respins criticile adversarilor lui Trump potrivit cărora administraţia sa ar fi preocupată de „cenzură” şi drepturile omului doar în cazul figurilor de extremă dreapta.
„Realitatea nefericită a discursului actual privind drepturile omului este că acesta este politizat şi că se fac selecţii”, a declarat oficialul, adăugând că administraţia Trump încearcă pur şi simplu să „repare” acest lucru.
Samson a fost forţa motrice din spatele unei campanii de sprijinire a protestatarilor britanici împotriva avortului, a declarat una dintre surse pentru Reuters. În martie, conform unei postări DRL pe platforma X, el s-a întâlnit cu activista anti-avort Livia Tossici-Bolt. Ea a fost găsită vinovată în aprilie de încălcarea unui ordin ce interzicea protestele în faţa unei clinici din sudul Angliei.
Preocupările sale declarate cu privire la un atac european asupra libertăţii de exprimare sunt ecoul celor exprimate de vicepreşedintele american JD Vance în timpul discursului exploziv susţinut la München la începutul acestui an, mai arată Reuters.
Editor : C.A.