Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a spus duminică dimineața, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin Sfânta Euharistie.

„Ce înseamnă că Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa? Înainte de a se înălţa la cer, Domnul Iisus cel Înviat din morţi trimite pe ucenicii săi în misiune la toate popoarele, pentru a binevesti pocăinţa şi mântuirea tuturor oamenilor care cred în el. Iar apoi îi încredinţează pe ucenici „Iată eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului”, adică va fi permanent prezent cu ucenicii săi. Deşi înălţat întru slavă la ceruri, Domnul Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este, prin harul Sfântului Duh, totdeauna prezent în Biserica Sa, prin Sfânta Evanghelie, prin Sfintele Taine şi prin Sfinţii Lui, care sunt purtători ai harului dăruit lor de Hristos; sunt Hristofori sau Teofori, purtători de Hristos, sau purtători de Dumnezeu”, a spus PF Daniel, la slujba oficiată împreună cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul şi cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, Timotei Prahoveanul, potrivit Agerpres.

Patriarhul a arătat, că, în mod deosebit, Hristos cel Răstignit şi Înviat este prezent în Biserica Sa prin Sfânta Euharistie, care se dăruieşte creştinilor pre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.

„Iar prin salutul euharistic „Hristos în mijlocul nostru este şi va fi” se mărturiseşte mai intens prezenţa lui Hristos cel Înviat în mijlocul poporului drept-credincios. Această prezenţă harică a lui Hristos în Biserica Sa este izvor de pace sfântă, de bucurie negrăită şi preaslăvită, după cum ne spune Sfântul Apostol Petru, ca pregustare a păcii şi bucurie din Împărăţia Cerurilor. Ne rugăm să ne ajute Hristos Domnul să simţim şi noi prezenţa iubirii sale smerite şi milostive în toată viaţa noastră. Sfintele Paşti să vă aducă tuturor în suflet şi în case pacea sfântă şi bucuria preaslăvită a lui Hristos. Hristos a Înviat!”, a încheiat Patriarhul Daniel.

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic „Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă „trecere”. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.

Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.

Doi ani la rând, în 2010 şi 2011, dar şi în 2014 şi 2017, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante.

Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi 2025 – la data de 20 aprilie.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version