Patru persoane au fost rănite, vineri seară, în urma unui accident rutier în care au fost implicate o cisternă şi patru autoturisme şi care s-a produs pe Autostrada A7, pe sensul de mers către Adjud, în apropierea localităţii Cochirleanca, judeţul Buzău. Traficul rutier este oprit.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, în accidentul produs la kilometrul 70, în apropierea localităţii Cochirleanca, judeţul Buzău, au fost implicate un ansamblu rutier şi patru autoturisme. În urma impactului, patru persoane au fost rănite şi au nevoie de îngrijiri medicale.
Acolo intervin echipaje de poliţie şi medicale, iar traficul este complet blocat pe sensul de mers către Adjud pentru efectuarea cercetărilor şi acordarea asistenţei victimelor.
Potrivit ISU Buzău, în accident a fost implicată o cisternă încărcată cu motorină şi benzină, dar nu sunt scurgeri.

