Peste 25.000 de oameni aşteaptă la rând, sâmbătă dimineaţă, pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Rândul măsoară câţiva kilometri şi se întinde de la Catedrală până în zona Podu Roş, timpul de aşteptare fiind de peste 10 ore.
Sute de autocare continuă să sosească la Iaşi din diverse zone ale ţării, excursiile fiind organizate de către parohii. Pe tot parcursul nopţii s-au aflat la rând peste 15.000 de credincioşi, autorităţile fiind nevoite să extindă zona de aşteptare. De asemenea, mai multe străzi au fost închise circulaţiei.
Potrivit organizatorilor, au trecut deja pe la raclă, de la începutul pelerinajului, aproape 75.000 de oameni.
Sâmbătă seară vor ajunge la Iaşi şi moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Tesalonic. Acestea vor fi aduse cu avionul la Iaşi, aterizarea pe aeroportul ieşean fiind prevăzută pentru ora 23.30.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne în curtea Catedralei din Iaşi până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
În 14 octombrie, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi oficiată pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.