Programul nuclear iranian a fost întârziat cu aproximativ doi ani de atacurile americane decise de Donald Trump, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii americane, a declarat miercuri Pentagonul. Informația cpntrazice declarațiile lui Donald Trump care vorbea de programul nuclear irania ca fiind „anihilat”.
„Am întârziat programul lor cu cel puţin doi ani, asta este ceea ce evaluează serviciile de informaţii ale Departamentului Apărării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell. „Noi credem că este probabil mai aproape de doi ani”, a adăugat el, scrie News.ro.
De la bombardarea de către SUA a siturilor nucleare de la Fordo, Natanz şi Isfahan în urmă cu aproximativ zece zile, în sprijinul ofensivei israeliene, problema eficacităţii acestora a rămas incertă.
Donald Trump repetă că programul nuclear al Teheranului a fost „anihilat” sau întârziat cu „câteva decenii”.
Secretarul său al Apărării, Pete Hegseth, s-a lăudat la sfârşitul lunii iunie cu o „acţiune militară decisivă” care „a creat condiţiile pentru încheierea războiului” dintre Israel şi Iran. Prin decimarea, anihilarea, distrugerea – alegeţi voi cuvântul – capacităţilor nucleare ale Iranului”, a insistat el.
Cu toate acestea, un prim raport ultrasecret al serviciilor secrete americane, publicat în presa americană săptămâna trecută, a stabilit că atacurile împotriva Iranului au penalizat programul nuclear al acestuia doar cu câteva luni, fără a-l distruge complet.
La rândul său, Iranul tocmai a respins cererea directorului general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, de a vizita instalaţiile sale nucleare bombardate, pentru a stabili ce s-a întâmplat cu stocul său de uraniu îmbogăţit la un nivel apropiat de pragul de proiectare a unei bombe atomice.
Grossi a estimat că Iranul are capacitatea tehnică de a reîncepe îmbogăţirea uraniului în „câteva luni”.
Editor : S.S.