Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fac, miercuri dimineaţă, şapte percheziţii domiciliare, în cazul omului de afaceri din Arad, ucis cu peste trei ani în urmă, după ce maşina în care se afla a sărit în aer.

„În această dimineaţă, Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează 7 percheziţii domiciliare, în cauza intens mediatizată, privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui om de afaceri, prin folosirea unui dispozitiv exploziv, în municipiul Arad”, a informat Poliţia Română într-un comunicat de presă.

Sursa citată menţionează că, în cadrul acestui dosar penal, este vorba despre „un volum impresionant de activităţi investigative şi de cercetare penală”, realizate de către cei implicaţi în soluţionarea cauzei, în acest sens fiind alocate importante resurse umane şi logistice.

„Efortul instituţional depus în soluţionarea cauzei a avut un caracter continuu şi a presupus, inclusiv, activităţi de cooperare în plan intern şi extern. Activităţile derulate se circumscriu măsurilor luate la nivelul autorităţilor statului român pentru siguranţa comunităţii, precum şi pentru identificarea şi pedepsirea tuturor celor care săvârşesc infracţiuni”, se mai arată în comunicatul citat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version