Numeroase companii deținute de statul român nu reușesc să aibă profit, ba chiar își dublează datoriile de la un an la altul. CFR S.A, CFR Marfă sau UNIFARM, sunt în topul companiilor de stat care au adunat datorii de sute de milioane de lei. În aceeași situație regăsim și Termoenergetica din București, Metrorex sau aeroporturile din Constanța și Timișoara, care nu au reușit cel puțin în ultimii 2 ani să iasă pe plus, potrivit datelor publicate de Guvern.
Datorii peste datorii, aceasta pare să fie rețeta după care funcționează numeroase companii conduse de statul român. Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că în România funcționează 1.502 companii de stat, iar dintre acestea 83 au „pierderi istorice”.
În acest context, Digi24.ro a analizat lista publicată recent de AMEPIP, agenția care monitorizează toate companiile de stat, care prezintă situația financiară a acestora. Datele publice arată că numeroase companii-cheie ale statului român nu reușesc să performeze, ba chiar își dublează datoriile de la an la an. Redăm situația acestora mai jos:
- Compania Națională UNIFARM SA – datoriile au crescut de 6 ori într-un an;
UNIFARM, compania care se ocupă cu asigurarea stocurilor de medicamente, aparatură medicală și seruri pentru spitalele din România, este în topul celor mai „păguboase” companii de stat. Potrivit datelor furnizate de AMEPIP, în anul 2024 a înregistrat pierderi de 354 de milioane de lei. Interesant este de văzut că pierderile au fost de șase ori mai mari față de anul precedent – în 2023, pierderile au fost de 54 de milioane de lei.
Potrivit datelor publice, UNIFARM nu a mai înregistrat profit de 8 ani – 2018 fiind anul în care a ieșit pe plus cu 280 de mii de lei.
Companie pe pierdere, directori pe plus
Potrivit declarației de avere din anul 2024, ultima publicată pe site-ul companiei, directorul Unifarm, Adrian Dobre, a câștigat din funcția de conducere pe care o deține nu mai puțin de 239.161 de lei în anul 2024. Asta înseamnă un salariu de aproximativ 20.000 de lei net lunar, echivalentul a 4.000 de euro.
- CFR S.A – în topul companiilor datornice;
Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A se află în topul companiilor cu pierderi uriașe. Pe anul 2024, pierderile au ajuns la peste 432 de milioane de lei. În anul anterior, datoria a fost cu peste 150 de milioane de lei mai mare.
Alexandru Simu, directorul CFR S.A, a avut un salariu de 400.000 de lei net în anul 2023, fiind ultimele date legate de declarația sa de avere pe care le-a publicat. Lunar, înseamnă un salariu net de peste 33.000 de lei, echivalentul a peste 6.600 de euro.
Într-o situație similară se află și CFR Marfă. Compania a avut pierderi de peste 328 de milioane de lei în anul 2024, în creștere față de anul 2023 cu aproximativ 97 de milioane de lei.
La Telecomunicații CFR S.A datoriile s-au dublat în ultimii ani: de la 4,9 milioane de lei în 2023, la 9,9 milioane de lei în 2024.
Deși prețul unei călătorii cu metroul a crescut, Metrorex merge tot pe pierdere. Anul trecut a avut pierderi de peste 181 de milioane de lei, aproximativ 36 de milioane de euro.
Directorul este plătit cu aproape 3.000 de euro lunar, sumă netă, potrivit ultimei declarații de avere publicată. Recent, s-a descoperit că Metrorex oferea spor de metrou și pentru angajații care nu lucrează în subteran. În unele cazuri, sporul majora salariile chiar și cu 40%.
Probleme sunt și la principalul furnizor de apă caldă și încălzire centralizată din Capitală. Termoenergetica (fosta RADET), companie aflată în subordinea Primăriei Generale, a avut pierderi de peste 208 milioane de lei în anul 2024. Suma a fost în creștere față de anul anterior – au fost înregistrate datorii de aproximativ 187 de milioane de lei în 2023.
În ciuda pierderilor constante, directorul Termoenergetica, Adrian Mircea Teodorescu, a avut un venit anual de 257.481 de lei, potrivit declarației de avere din acest an. Printr-un calcul simplu, asta înseamnă aproape 21.500 de lei de lei pe lună, adică aproximativ 4.300 de euro, sumă netă.
- Electrocentrale Craiova S.A;
Pierderile producătorului de căldură din Municipiul Craiova aproape că s-au dublat în ultimii doi ani. În 2023, Electrocentrale Craiova S.A a avut datorii de peste 224 de milioane de lei, iar un an mai târziu suma a crescut până la 433 de milioane de lei.
Probleme sunt și la unele aeroporturi din țară. Datele publicate de AMEPIP arată că datorii sunt și la Societatea Națională Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia, de peste 14 milioane de lei înregistrate în anul 2024 și la Societatea Națională Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța – pierderi de 8,8 milioane de lei anul trecut.
În ultimii ani, nu puține au fost promisiunile privind reforma companiilor de stat, însă datoriile au continuat să se adune. Și actualul Guvern a promis o reformă, nu doar a companiilor, ci și a instituțiilor din subordine, însă momentan este la stadiul de „analiză”.
În privința tăierilor de cheltuieli de instituții, partidele din Coaliție negociază de luni bune și tot nu au căzut de acord asupra unei variante finale. Cât despre companiile de stat, vicepremierul Oana Gheorghiu, responsabilă cu reforma, a anunțat că a fost creat un grup de lucru care va analiza inițial 10 companii de stat – din domeniul Energiei și al Transporturilor.
Statul are datorii tot la stat
În luna octombrie, ANAF a publicat și o listă a instituțiilor și companiilor de stat care au datorii la Fisc. În total, sunt peste 500 de entități datornice, iar jumătate dintre acestea sunt primării care nu și-au plătit dările. Suma totală a datoriilor depășește jumătate de miliard de lei.
Dintre acestea, numeroase sunt în localități mici, cărora le-au dat bătăi de cap proiectele de dezvoltare, procesele la tribunal sau salariile pe care trebuiau să le susțină, după cum au declarat unii primari contactați de Digi24.ro. Alții au declarat că s-au bazat prea mult pe colacul de salvare de la Guvern – banii primiți la rectificările bugetare – care nu au mai venit ca în anii trecuți.
Vezi și: Cum au ajuns primării mici din țară să aibă datorii de milioane la stat: „La rectificare ne dădeau bani” / „S-a mărit prețul gunoiului”
