Oficialul FCSB, Mihai Stoica, a anunţat, marţi, că, în pofida atacurilor cibernetice, în mai puţin de 3 ore s-au achiziţionat peste 30.000 bilete la meciul cu Olympique Lyon, din optimile Ligii Europa.

„În pofida atacurilor cibernetice care au blocat site-ul, în mai puţin de 3 ore s-au achiziţionat peste 30.000 bilete la meciul cu Lyon. Cine poate opri un tsunami roş’albastru?”, a scris el pe Facebook.

FCSB a anunţat, marţi, în jurul orei 14.00, că site-ul său este supus unui atac cibernetic de tip DDoS (Distributed Denial of Service), atacul venind în momentul în care campioana României a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Olympique Lyon, din optimile Ligii Europa.

DDoS este un tip de atac în care un număr mare de dispozitive compromise („botnet”) sunt folosite pentru a supraîncărca un server, o rețea sau un serviciu online, făcându-l inaccesibil utilizatorilor legitimi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version