Peste 5.400 de cetățeni din Ucraina au trecut ilegal frontiera în România, în primele șapte luni ale anului, potrivit Poliției de Frontieră. Cifra este comparativ mai mică cu aceeași perioadă a anului trecut, când peste 7.600 de ucraineni au încercat să treacă fraudulos vama. De asemenea, trei cetățeni ucraineni au fost arestați preventiv pentru trafic de migranți după ce au devenit călăuze pentru alți conaționali fără protecție temporară în România.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi Iaşi şi cei de la Garda de Coastă au depistat, la graniţa cu Ucraina, peste 5.400 de cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera în România, în primele şapte luni ale anului 2025. Cifra este mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost depistate peste 7.680 de persoane”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră, potrivit News.ro.
Instituția precizează că ucrainenii ajunși în România prin această modalitate beneficiază de un regim juridic special, adaptat situației generate de războiul dintre Ucraina și Rusia.
„În locul procedurilor obişnuite aplicate pentru trecerea ilegală a frontierei, aceştia pot solicita mecanismele existente pentru protecţie, principalul instrument fiind protecţia temporară, reglementată la nivelul Uniunii Europene şi aplicată şi în România”, arată sursa citată.
De asemenea, oamenii legii s-au confruntat cu situații în care cetățenii ucraineni, după obținerea protecției temporare, s-au întors în Ucraina și au revenit însoțind alți conaționali. În trei cazuri, cetățenii ucraineni care au devenit călăuze au fost arestați preventiv pentru trafic de migranți.
„Un exemplu semnificativ este cel din luna iulie, când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului au descoperit cinci cetăţeni ucraineni care au traversat Munţii Maramureşului. Printre ei se afla un tânăr de 23 de ani, deja beneficiar al protecţiei temporare în România, care avea rolul de călăuză. Acesta a fost reţinut şi arestat preventiv pentru 30 de zile”, au precizat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
În încercarea de a fugi de războiul din Ucraina au existat și cazuri în care ucrainenii au fost găsiți, de către echipajele de la Salvamont sau de la Inspectoraul pentru Situații de Urgență, în pericol de epuizare, hipotermie sau chiar accidentați, având în vedere condițiile dificile din zonele montane.
„În colaborare cu lucrătorii Salvamont şi cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, aceştia intervin frecvent pentru a acorda primul ajutor şi pentru a salva vieţi. De la începutul anului, au fost sprijiniţi peste 150 de cetăţeni ucraineni aflaţi în pericol de epuizare, hipotermie sau accidente”, au mai precizat poliţiştii de frontieră.
Editor : A.R.