Peste o sută de angajaţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) au cerut în instanţă suspendarea actelor care vizează reorganizarea instituţiei şi reducerea cheltuielilor, aprobate la sfârşitul anului trecut, în cadrul reformei asumate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Curtea de Apel Bucureşti ar urma să judece, joi, în contencios administrativ, această solicitare. O cerere similară au făcut, tot la Curtea de Apel, peste 150 de salariaţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), dosarul având termen de judecată în 3 februarie. La sfârşitul anului trecut, CAB a dat câştig de cauză celor peste 330 de angajaţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) care au contestat concedierile şi reducerile de venituri cuprinse în planul de reorganizare, blocând astfel aplicarea acestor măsuri, în condiţiile în care, deşi nu este definitivă, decizia este executorie.

Joi, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în contencios administrativ, se află cererea de suspendare a punerii în executare a unor acte aprobate la sfârşitul anului trecut, care vizează reorganizarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi reducerea cheltuielilor în instituţie. Acţiunea celor peste o sută de reclamanţi, angajaţi ai ANRE, îndreptată împotriva autorităţii şi a preşedintelui acesteia, a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti în 8 ianuarie.

Potrivit datelor de pe portalul instanţelor de judecată, obiectul dosarului îl constituie suspendarea executării actelor administrative – „Ord.84/17.12.2025, Dec.511/22.12.2025, Ord. 6/19.12.2025, Ord.7/19.12.2025”.

O cerere similară au făcut, tot la Curtea de Apel, peste 150 de salariaţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), care contestă o hotărâre a ASF prin care sunt reduse salariile angajaţilor. Acest dosar, înregistrat la CAB în 13 ianuarie, are termen de judecată la data de 3 februarie 2026. 

La sfârşitul anului trecut, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză celor peste 330 de angajaţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) care au contestat concedierile şi reducerile de venituri cuprinse în măsurile de reorganizare prevăzute de Legea 145/2025, privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome. Astfel, instanţa a suspendat punerea în executare a actelor administrative, blocând în acest fel aplicarea acestor măsuri, în condiţiile în care, deşi nu este definitivă, decizia este executorie.

„Admite cererea de suspendare acte administrative formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta ANCOM. Dispune suspendarea executării până la pronunţarea instanţei de fond a următoarelor decizii emise de preşedintele ANCOM: decizia 678/16.12.2025 prin care se identifică compartimentele şi funcţiile de specialitate, respectiv compartimentele şi funcţiile suport din cadrul ANCOM, prevăzute în organigrama de la 01.01.2025; decizia 679/16.12.2025 prin care se stabileşte şi se aprobă procedura de selecţie a personalului ANCOM în vederea încetării raporturilor de muncă ca urmare a aplicării masurilor de reorganizare prevăzute de Legea 145/2025; decizia 680/16.12.2025 prin care se aprobă reorganizarea ANCOM, respectiv organigrama şi statul de funcţii aplicabile la nivelul ANCOM de la data de 01.01.2026”, se arăta în soluţia pe scurt a instanţei, pronunţată în 30 decembrie 2025.

Potrivit aceleiaşi hotărâri, instanţa a dispus „suspendarea întregii proceduri de reorganizare ANCOM, a termenelor de preaviz şi a deciziilor individuale de concediere ce vor fi emise”, ca o consecinţă a suspendării executării deciziilor menţionate anterior. Decizia este executorie de drept, cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

În acest dosar, angajaţii ANCOM sunt reprezentaţi de Casa de avocatură Gheorghe Piperea (europarlamentar AUR).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version