Viitorul premier ungar Péter Magyar a anunţat că vrea să închidă radiodifuzorul naţional după ce va forma un Guvern, în urma unei intervenţii foarte animate la televiziunea publică ungară, relatează Euroonews.
Péter Magyar, al cărui Partid Tisza (conservator, proeuropean) a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative de duminică, acuză de mult timp presa publică ungară de părtinire împotriva mişcării sale.
El şi-a făcut miercuri apariţia – pentru prima oară în 18 luni – pe postul naţional, în pofida faptului că Autoritatea de reglementare a presei publice ungare (MTVA) susţine că i-a adresat numeroase invitaţii fostului lider al opoziţei ungare şi partidului acestuia în timpul campaniei electorale.
Magyar a dat miercuri două interviuri – mai întâi postului public de radio, iar apoi postului public de teleiziune – care s-au terminat ambele într-o atitudine ostilă, cu schimburi de replici dure şi acuzaţii reciproce.
”Unul dintre elementele programului nostru este ca această uzină de minciuni va înceta imediat ce se va forma un Guvern Tisza”, l-a ameninţat el pe prezentator.
”Informaţiile false difuzate aici trebuie să înceteze, iar noi vom crea codiţii independente, obiective şi imparţiale pentru a pune capăt acestei propagande”, a subliniat el.
El a acuzat apoi postul naţional de difuzare de informaţii false despre el însuşi şi de insultarea familiei sale în timpul campaniei – acuzaţii respinse de către prezentator.
”Aş vrea să resping, în numele tuturor colegilor mei, acuzaţiile potrivit cărora v-am fi insultat familia”, a declarat prezentatorul.
”Ăn acest studiou, s-a spus în mai multe rânduri că copiii mei minori nu mă plac, deşi trăiesc cu mine”, ia- replicat Magyar.
Viitorul premier ungar a comparat Autoritatea de regloementare MTVA cu presa din Coreea de Nord.
”Ceea ce se întâmplă aici din 2010 este ceva ce (şeful propagandei naziste Joseph) Goebbels sau liderii nord-coreeni admiră: nu s-a spus nici măcar un cuvânt adevărat. Asta nu mai poate continua”, a tunat el.
El a declarat că MTVA a difuzat deja reportaje înşelătoare despre Germania şi afirmaţii potrivit cărora germanii nu au acces la Internet şi ”nu mai au relaţii sexuale”.
Prezentantorul a negatcă MTVA a încălcat vreo lege.
Abordarea lui Peter Magyar o reflectă pe cea a aliatului său politic, premierul polonez Donald Tusk, care aluat măsuri radicale împotriva radiodifuzorului public polonez după ce a intrat în funcţie, în 2023.
Guvernul polonez a întrerupt semnalele televiziunii şi radioului şi a dat afară conducerea acestora, după ce s-a angajat să facă din radiodifuziunea poloneză un serviciu independent.

