Senatorul Petrişor Peiu, unul dintre liderii AUR, susţine că procedura privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Nicuşor Dan este „oricând pe masă”, el spunînd că şeful statului are faţă de AUR un „comportament ostil” care nu se justifică nici măcar invocând argumente de tip ideologic, având în vedere că cu reprezentanţi ai altor formaţiuni catalogate drept suveraniste preşedintele discută. Peiu îl acuză pe Nicuşor Dan de „comportament extrem de autoritar spre autocratic”, însă admite că AUR nu poate nici măcar începe procedura de suspendare a acestuia din funcţie.

„Procedura suspendării este oricând pe masă, mai ales atîta timp cât preşedintele are un comportament total ostil faţă de un partid care are, cât de cât, 20% din voturile din Parlament. Şi nu pare a fi o ostilitate pe baze ideologice, de vreme ce celelalte partide şi formaţiuni din tabăra care ar fi fost catalogată drept suveranistă au parte de alt tratament. Şi atunci pare că este o chestiune care este direcţionată către un singur partid, care trebuie lămurită într-un fel. Dânsul nu o lămureşte şi atunci noi avem o oarecare întemeiere, plus un comportament extrem de autoritar spre autocratic al preşedintelui Nicuşor Dan. Dar această propunere ar necesita susţinerea măcar a altui partid pentru a putea fi începută orice procedură, nu mai spun de finalizat”, a afirmat Petrişor Peiu la Digi 24.

Întrebat cum ar cataloga modul în care preşedintele Nicuşor Dan a gestionat criza politică declanşată după răsturnarea guvernului prin moţiune de cenzură, Peiu a răspuns: „Cu menţiunea că nu îmi este clar care este rolul domniei sale în decizia bruscă a PSD de a se alătura moţiunii noastre de cenzură, a gestionat-o foarte prost, foarte prost”.

„Eu nu am înţeles de ce trebuia domnia sa, în locul partidelor parlamentare, să traseze un cerc şi să spună: AUR stă în cercul ăla şi toate celelalte partide, 80% din Parlament, au dreptul să facă ce vor, numai partidul AUR are dreptul doar să voteze legi în Parlament, dar are interzis în Executiv. Cred că a ieşit din zona la care s-au gîndit cei care au făcut Constituţia şi în 91, şi în 2003. Pe de o parte. Pe de altă parte, poziţia domniei sale de a desemna un candidat de prim-ministru din interiorul unui partid fără a fi nominalizarea acelui partid este totuşi o decizie extrem, extrem de greu de apărat de către domnia sa. (…) Pare o impunere a voinţei personale, ceea ce e, totuşi, de neacceptat dacă vrem să construim o democraţie de tip occidental, de tip clasic în care se construiesc majorităţi parlamentare în urma votului, cum sunt ele, care acele majorităţi decid asupra componenţei executivului. Preşedintele, pe model Băsescu, încearcă să fie mai mult decât un notar care înregistrează ce fac majorităţile parlamentare, dar Traian Băsescu şi mai apoi Klaus Iohannis aveau un partid cu care puteau să manevreze, să intre în arena asta. Domnul Nicuşor Dan nu are un astfel de partid, oricît s-ar fi speculat că USR-ul era partidul lui, se dovedeşte că nu era şi atunci intrarea domniei sale în arenă nu se poate face decât prin alegeri de persoane, dar alegerile de persoane într-o democraţie de tip parlamentar sunt extrem de dificil de apărat, nu sunt un instrument democratic. Trebuie să respecţi, până la urmă, ca preşedinte, voinţa colectivă a partidelor care au nişte proceduri înregistrate la tribunal”, adaugă Petrişor Peiu.

Share.
Exit mobile version