Pictura murală realizată de artistul stradal Banksy pe o clădire rezidenţială din nordul Londrei a fost vandalizată, informează BBC, preluat de Agerpres.

Lucrarea a apărut în weekend, artistul vopsind în verde porţiuni ale zidului unei case pentru a crea impresia unui frunziş pentru un copac tăiat aflat în faţa acestuia.

Un gard metalic înalt a fost amplasat pentru a proteja opera de artă, dar miercuri dimineață, s-a constatat că lucrarea fusese stropită cu vopsea albă.

Luni, Banksy a recunoscut că pictura murală apărută pe clădirea de pe Hornsey Road, în zona Finsbury Park, îi aparţine, după intense speculaţii că el ar fi autorul.

Numeroase persoane au venit de atunci să admire lucrarea.

Matt McKenna, de 35 de ani, un locuitor din zonă, a declarat pentru BBC Londra că îşi plimba câinele miercuri dimineaţa când a văzut că pictura murală fusese stropită cu vopsea albă.

„Este o adevărată ruşine. S-a întâmplat peste noapte”, a declarat acesta.

Până în prezent, persoana responsabilă pentru acest act nu a fost identificată.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version