Compania Remin SA, care aparţine statului român şi care se alfă în insolvenţă de 17 ani, ajungând să acumuleze datorii de peste jumătate de miliard de lei, va intra într-un proces de evaluare care va viza iazurile de decantare care pot conţine metale rare şi licenţele de exploatare a polimetalelor. Anunţul a fost făcut de vicepremierul Oana Gheorghiu care a precizat că, împreună cu ministrul Economiei, Irineu Darău, a decis ca, până la jumătatea lunii viitoare, să existe un ~calendar clar” care să vizeze măsurile care trebuie luate pentru compania Remin.

Oana Gheorghiu a făcut publice, miercuri, statistici privind compania Remin SA, care aparţine în totalitate statului român şi care se află în insolvenţă de 17 ani, neexistând un plan de reorganizare, nici activitate economică reală şi nicio decizie de închidere.

 

La Remin, activitatea minieră este oprită din anul 2007, iar compania nu produce absolut nimic, supravieţuind din închirierea de active şi din contracte de conservare plătite din bani publici.

 

”Remin nu este un accident, ci rezultatul unui sistem în care nimeni nu ia o decizie şi toţi caută să amâne. Care este soluţia? De azi, tratăm Remin ca pe ceea ce este în realitate: un vehicul de gestiune a pasivelor de mediu; dar şi o fereastră limitată de oportunitate pentru active strategice. Nu mai confundăm obligaţiile de mediu (care vor fi finanţate public, inevitabil) cu activele care pot avea valoare economică reală. Vorbim aici de iazuri de decantare cu potenţial de metale rare şi licenţe de exploatare pentru polimetale. Acestea NU pot fi lăsate să se piardă într-o procedură de insolvenţă fără sfârşit”, scrie vicepremierul Oana Gheorghiu despre compania care a acumulat datorii totale de 597 de milioane de lei, are un activ net negativ de peste 370 de milioane de lei, cash în conturi de 129 de milioane de lei şi a raportat un profit de 7,45 milioane de lei.

 

Gheorghiu anunţă că, împreună cu ministrul Economiei, Irineu Darău, a decis ca până la 15 mai să existe un calendar clar pentru realizarea unei evaluări independente a iazurilor de decantare şi a licenţelor de exploatare; separarea explicită a activelor cu potenţial economic de restul masei aflate în insolvenţă şi definirea unui nou set de indicatori pentru Remin, în acord cu rolul său real: gestionarea pasivelor de mediu, cu protejarea activelor strategice.

 

Evaluarea independentă trebuie contractată, potrivit vicepremierului, până la finalul lunii mai, iar decizia privind separarea activelor va fi formalizată la nivel guvernamental.

 

”Dacă nu facem asta acum, activele Remin cu potenţial strategic vor fi lichidate sub valoarea reală, statul va rămâne, din nou, creditor pasiv, iar România va pierde o oportunitate economică reală. Exact cum a mai făcut-o şi în trecut pentru că mereu a amânat. Astăzi nu mai amânăm. Astăzi decidem”, scrie viceprim-ministrul.

 

Oana Gheorghiu aminteşte că, de 17 ani, dosarul care vizează insolvenţa Remin este trimis de la o instanţă la alta, compania ”nu produce valoare, ci doar consumă şi conservă ceea ce a mai rămas”, profitul raportat neavând legătură cu mineritul, aşa cum ar fi normal, ci cu vânzarea de active şi din contracte de conservare plătite tot din bani publici. 

 

”Legea insolvenţei spune clar: dacă activul net este negativ, atunci trebuie declarat falimentul şi nu ai voie să acumulezi datorii noi. La Remin, activul net este negativ de ani de zile, datoriile continuă să crească şi insolvenţa continuă şi ea, fără să fie declarat falimentul. Cine ţine Remin în viaţă, pe aparate? Statul român: Ministerul Economiei, ca acţionar unic; Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de creditor majoritar (peste 80%). Statul este şi proprietar, şi creditor. Statul cere în instanţă prelungirea insolvenţei. Din nou şi din nou, vreme de 17 ani”, explică Gheorghiu.

 

În anul 2013, administratorul special numit pentru reforma companiei a fost atacat cu toporul, în 2022, Remin a căutat fără succes un investitor strategic, iar în tot acest timp cele 118 halde de steril, cu peste 4,7 milioane metri cubi şi cele 18 iazuri de decantare cu cianuri se degradează.

Share.
Exit mobile version