Autorităţile din judeţul Constanţa au activat, miercuri seară, Planul Roşu de Intervenţie, după ce un autocar s-a răsturnat, în zona localităţii Tariverde, după un accident în care a fost implicat şi un autoturism. Primele informaţii arată că în autocar se aflau 60 de cetăţeni ucraineni.

ACTUALIZARE 21:20 – Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat la ora 20.30. Doi pacienți conștienți au fost transportați la spital.

Știrea inițială:

ISU Constanţa a anunţat că în accidentul produs pe DN 22 au fost implicate un autoturism şi un autocar, acesta din urmă răsturnându-se, la ieşirea din localitatea Tariverde spre Constanţa.

„Din primele informaţii, în autocar s-ar afla aproximativ 60 de persoane de cetăţenie ucraineană”, a transmis ISU Constanţa, potrivit News.ro.

Acolo au fost direcţionate trei autospeciale pentru transport victime multiple, două autospeciale cu apă şi spumă, trei autospeciale SMURD B2, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenţie la accidente colective, PMA2, şase ambulanţe SAJ tip B2 şi una tip C.

Potrivit ISU Constanţa, în autocar se aflau în total 8 bărbaţi, 37 de femei şi 9 copii.

În urma accidentului, au fost monitorizate de echipajele medicale patru persoane, care au refuzat însă să fie transportate la spital.

Centrul Infotrafic a anunţat că traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri de mers ale DN 22 pentru a permite intervenţia echipajelor specializate şi se estimează reluarea acestuia după ora 20:00.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version