Platforma Belvedere de pe muntele Tâmpa, care permitea turiştilor să vadă Braşovul de sus, va fi reabilitată în următoarele trei luni. Aflată într-o stare avansată de degradare, platforma a fost închisă pentru public, în urma unei decizii a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, din cauza riscurilor pe care le prezintă. Reabilitarea acesteia va costa puţin peste un milion de lei, la care se adaugă TVA.

”În perioada următoare vor începe lucrările de refacere a platformei Belvedere de pe muntele Tâmpa, care, din cauza stării de degradare, nu mai prezintă condiţii de siguranţă pentru turiştii care voiau să vadă Braşovul de la înălţime”, informează, joi, Primăria municipiului Braşov, anunţând că săptămâna aceasta a fost semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor. 

 

Firma care va reface această platformă este o companie din Braşov, care are la dispoziţie trei luni pentru finalizarea documentaţiei şi a lucrărilor. Operaţiunile de proiectare şi execuţie vor costa 1.021.282,75 lei fără TVA. Pe lângă documentaţia necesară autorizării şi realizării platformei, compania cu care Primăria Braşov a semnat trebuie să facă şi demersurile necesare pentru reglementarea cadastrală şi patrimonială a platformei, deoarece vechea platformă nu era intabulată şi evidenţiată corespunzător în documentaţiile cadastrale.

 

Noua platformă va fi realizată din lemn stratificat. La un moment dat, a fost înaintată şi ipoteza amplasării unei platforme din sticlă, însă specialiştii au transmis că, având în vedere că în zona de dedesubt se află vegetaţie şi nu o altă privelişte, această soluţie nu s-ar justifica. În plus, realizarea unei platforme din sticlă ar fi necesitat mai mult timp, a explicat primarul Braşovului, George Scripcaru.

 

Odată cu realizarea lucrărilor noii platforme se va asigura colectarea şi evacuarea apelor provenite din precipitaţii din zona construcţiei, iar pe latura din amonte va fi prevăzută o reţea de drenaj, racordată la o rigolă care să preia infiltraţiile ce se scurg, precizează Primăria.

 

Platforma de pe Tâmpa a fost amenajată la înceutul secolului trecut, în jurul anului 1905, a ca parte a restaurantului Bethlen, care după anul 1948 a primit numele ”Cabana-restaurant Tâmpa”. Localul a fost distrus în anul 1977, din cauza unei butelii cu gaz, astfel că în zonă a rămas doar platforma, care a devenit principalul punct de belvedere al oraşului.

 

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a luat decizia închiderii accesului spre platformă, din cauză că starea avansată de degradare implica riscuri pentru turiştii care urcau acolo pentru a vedea oraşul de sus.

Share.
Exit mobile version