Pe o colină din apropierea Atenei, pompieri, salvatori şi militari sunt pregătiţi pentru a stinge un incendiu violent din apropierea unei tabere de vară – un scenariu foarte familiar în Grecia, unde incendiile de vegetaţie au devenit, în contextul schimbărilor climatice, mai frecvente şi mai devastatoare, informează Reuters, scrie Agerpres.
Întrucât Grecia se află deja în sezonul incendiilor, exerciţiul de joi, desfăşurat în apropierea oraşului de coastă Lavrio, situat la circa 70 de kilometri sud de capitală, a fost realizat simultan în mai multe locuri din ţară.
Autospeciale pentru stingerea incendiilor au ajuns la locul de desfăşurare al exerciţiului şi au aruncat cu apă asupra incendiului simulat. Autorităţile au descris condiţiile atmosferice în care s-a desfăşurat exerciţiul drept ”realistice” – caniculă şi vânt după mai multe săptămâni de secetă.
Grecia, ţară al cărei climat mediteraneean o face mai vulnerabilă la schimbările climatice, a înregistrat anul trecut cea mai călduroasă vară, precum şi perioade prelungite de secetă, care au dus la penurii de apă şi la recolte compromise. Potrivit prognozelor, luna iunie 2025 va fi mai caldă decât în mod obişnuit pe teritoriul Europei.
Guvernul plănuieşte să mobilizeze un număr record de pompieri anul acesta – circa 18.000 în comparaţie cu 15.500 în 2022 – ajutaţi de voluntari. Va cheltui circa 2 miliarde de euro pe noi aeronave şi va folosi aproape de două ori mai multe drone cu camere termoviziune pentru a detecta incendiile din timp.
”Obiectivul nostru este de a nu exista pierderi de vieţi omeneşti şi de a proteja proprietăţile şi mediul”, a spus Kefalogiannis.
Circa 9.777 de incendii de vegetaţie au izbucnit pe teritoriul Greciei anul trecut, potrivit departamentului de pompieri, o creştere faţă de cele 8.257 din 2023.
Unul dintre cele mai mari incendii de vegetaţie înregistrat vreodată în Europa a ars timp de mai multe săptămâni în nordul Greciei în 2023, provocând moartea a cel puţin 20 de persoane. Vara trecută, un incendiu de vegetaţie alimentat de rafale puternice de vânt a ajuns până în suburbiile din nordul Atenei, forţând evacuarea a sute de persoane.
Editor : S.S.