Fostul premier Victor Ponta afirmă că, în ultimele 24 de ore, PNL şi-a amintit ”de oamenii cu inteligenţă, experienţă şi capacitate de a păstra echilibrul şi normalitate”, iar acest lucru este de apreciat. ”Sper să şteargă cât mai repede amintirile cumplite ale vremurilor Iohannis-Ciucă! Welcome back Edi”, adaugă el.

”Doar în vremuri de mare criză, când apa ne trece de cap, ne aducem aminte de oamenii cu inteligenţă, experienţă şi capacitate de a păstra echilibrul şi normalitate. Aşa a făcut PNL în ultimele 24 de ore şi e de apreciat! Sper să şteargă cât mai repede amintirile cumplite ale vremurilor Iohannis-Ciucă!”, a transmis Victor Ponta, marţi după-amiază, într-o postare pe Facebook.

El i-a adresat un mesaj fostului şef al SRI, Eduard Hellvig, după ce acesta a semnat adeziunea la PNL.

”Welcome back Edi”, a scris Ponta.

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig anunţă că a a semnat, marţi, adeziunea la Partidul Naţional Liberal. ”Simt că este un moment complicat pentru întreaga democraţie românească şi că acum este nevoie ca liberalii să fie mai uniţi ca niciodată”, explică el.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version