Expoziţia „Ultima privire: sub gloanţele comunismului. 25 de portrete de condamnaţi la moarte în timpul Marii Terori din URSS (1937-1938)”, a artistei Madeleine Melot, va fi organizată în perioada 4 aprilie – 15 iunie, la sediul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din str. Jean-Louis Calderon nr. 66, Bucureşti. Deschiderea expoziţiei va avea loc vineri, la ora 17.00. Vor lua cuvântul în deschidere scriitoarea Ana Blandiana, cofondatoare a Memorialului Sighet şi a Fundaţiei Academia Civică, istoricul Armand Goşu şi preşedintele ICR, Liviu Jicman.
Expoziţia prezintă 25 de portrete ale unor victime ale Marii Terori din URSS din perioada 1937-1938. Lucrările, realizate în ulei pe lemn, sunt inspirate din fotografiile descoperite în arhivele de la Moscova de jurnalistul şi fotograful polonez Tomasz Kizny şi publicate în albumul său „Marea teroare din URSS (1937-1938)ˮ, apărut în 2013 la editura Noir sur Blanc. Expoziţia a fost deschisă în 2021 ca un omagiu adus de Madeleine Melot prietenului său franco-polonez, Jacques Rossi, supravieţuitor al Gulagului sovietic (20 de ani de detenţie), dar şi tuturor victimelor Marii Terori din URSS.
Seria de portrete a fost donată de Madeleine Melot, în decembrie 2024, Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, îmbogăţind astfel colecţia de artă plastică a Memorialului, care mai cuprinde lucrări de Camilian Demetrescu, Ovidiu Maitec, Peter Jacobi, Christian Paraschiv, Aurel Vlad, Silvia Radu, Mariana Macri, Şerbana Drăgoescu, Victor Cupşa, Mircea Hristescu, Oana Ril.
Fundaţia Academia Civică îşi exprimă recunoştinţa faţă de domnul Pierre Gairret, soţul pictoriţei, care s-a ocupat de împlinirea dorinţei artistei ca lucrările sale să ajungă la Memorialul Sighet.
Madeleine Melot (1936-2025) este absolventă a Şcolii Naţionale Superioare de Meserii Artizanale Paris şi a Şcolii de Arte Frumoase din Paris. A fost atrasă în mod special de pictura de peisaj. „Pentru Madeleine Melot, peisajul nu este doar un decor sau o scenă, ci chiar o prezenţă efectivă”, scria profesorul George Pirson, decan onorific al Facultăţii de Arhitectură, Universitatea Liberă Bruxelles, cu prilejul expoziţiei retrospective a artistei. „Tehnica mea este să pregătesc bine lemnul, acoperindu-l cu lipici şi ipsos, apoi pensula poate prinde nuanţa şi mişcarea. De multe ori am dorinţa de a relua lucrările mele. Ele nu au titlu. Poate că nu sunt terminate”, declara Madeleine Melot la deschiderea uneia dintre expoziţiile sale.
„Madeleine Melot nu şi-a propus să interpreteze, ci să reproducă într-un fel cât mai fidel posibil aceste chipuri stăpânite de spaimă. Tuşa ei artistică e purtătoare de omenie, de care acel univers fusese văduvit. Priviţi tablourile, scrutaţi portretele, întipăriţi-vă privirile lor şi veţi avea dintr-odată impresia că vă cheamă în ajutor, că-şi strigă disperarea, neputinţa de a înţelege, fatalitatea, trăite de aceşti sacrificaţi prinşi în plasele unei politici ucigaşe, ale cărei raţiuni şi interese nu le puteau înţelege, ştiind doar că-şi vor pierde viaţa. Există oare o soartă mai crudă decât cea provocată de arbitrar? Mai mult decât performanţa artistei, ne provoacă admiraţie şi ne face să-l salutăm chiar demersul ei. Cum să nu-i fim recunoscători că s-a gândit cu de la sine putere să dea mărturie despre aceste crime, cu propriile mijloace, în felul ei? Graţie talentului ei, aceşti bărbaţi şi aceste femei îşi recapătă viaţa, îi auzim. Vocile lor îngropate sub ruinele comunismului ajung iarăşi până la noi: este eternitatea pe care aceşti martiri şi-au câştigat-o. Îi mulţumesc, şi în numele Victimelor, singurele pentru care merită să păstrăm amintirea acestui trecut”, spune Thierry Wolton, autorul trilogiei „O istorie mondială a comunismului”.
„Din clişeu în clişeu, din trăsătură de penel în trăsătură de penel, din idee în idee, aceste chipuri, cărora le putem reţine numele, prenumele, vârsta, aparţin de acum înainte memoriei colective a societăţii noastre. Spectatorul iniţiat îşi va aminti că, drept răspuns la voinţa totalitarismului de a distruge individualitatea, pictoriţa a făcut aici un gest de impact conferind chipurilor celor portretizaţi o permanenţă. Le-a oferit victimelor o nouă viaţă. Rămâne în seama publicului să le ducă mai departe amintirea. Destinul nostru, al vizitatorilor acestei expoziţii, nu e tragic. Noi avem de ales. Alegerea de a ne aminti sau de a uita, de a vedea sau de a trece cu vederea, de a şti adevărul sau de a-l ignora. Această libertate de care ne bucurăm nu este un dat, gratuit: este o moştenire. Privind această expoziţie devenim legatari ai istoriei şi, apoi, trebuie să dăm mai departe ce am primit moştenire. Pentru ca omenirea să nu fie din nou obligată să înalţe mâinile către cer spunând: Să nu se mai întâmple niciodată aşa ceva!”, este de părere Marta Chrzanowska-Foltzer, istoric de artă.
„Privirea nu poate fi ucisă. Ecce homo. Madeleine Melot a ales aceste chipuri pur şi simplu intuitiv, ca răspuns şi omagiu adus prietenului său care a supravieţuit Gulagului, Jacques Rossi. Iar diversitatea lor denunţă, mai bine ca orice discurs, absolutul arbitrar al violenţei staliniste, radicalitatea ei nihilistă: nu-şi alegea ca ţintă un statut social anume, o naţionalitate anume, o credinţă anume. Ţintea omul în sine, indiferent de originea şi de convingerile sale. Ecce homo. Când minciuna atinge însăşi fiinţa, când violenţa atacă sufletele, nu mai e suficient s-o învingi prin forţă. Trebuie s-o învingi prin frumuseţe. Simplificării ucigaşe ce reduce omul la starea sa nudă, Madeleine Melot îi opune afirmaţia artistică fermă ce-l reapropie pe om de chipul său. Şi fiecare din aceste chipuri este frumos. Ecce homo” – Marguerite Léna, filosof.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
