Războiul împotriva drogurilor a declanșat cea mai recentă ciocnire dintre Mexic și Statele Unite, cu mai puțin de o săptămână înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă. Marco Rubio, posibilul șef al diplomației americane în administația Trump 2.0, nu a avut rețineri în apariția sa din Senat, miercuri, pentru audierea de confirmare, unde a spus că grupările de crimă organizată domină mari porțiuni din teritoriul mexican, scrie El Pais.

„Practic, au control operațional asupra zonelor uriașe ale regiunilor de graniță dintre Mexic și Statele Unite”, a transmis alegerea lui Trump pentru funcția de secretar de stat. Rubio a vorbit în mod repetat despre „teroarea” provocată de organizațiile de trafic de droguri și a insistat asupra planului de desemnare a cartelurilor drept grupări teroriste, un punct deosebit de spinos între cele două țări, din cauza posibilității ca acesta să servească drept justificare pentru utilizarea forței armate de către Washington. „Este o opțiune pe care președintele o are la dispoziție”, a spus politicianul de origine cubaneză.

„Este important pentru noi nu doar să vizăm aceste grupuri, ci să le identificăm clar și să le numim așa cum sunt”, a subliniat Rubio. Următorul secretar de stat a precizat că cea mai urgentă prioritate cu privire la Mexic este securitatea, o problemă care înseamnă în esență două lucruri din perspectiva lui Trump: traficul de droguri și criza migrației. „Cartelurile terorizează America cu migrație în masă și un flux de droguri”, a spus el.

SUA ar putea folosi forța armată dacă ar desemna cartelurile drept organizații teroriste

Între timp, Claudia Sheinbaum, președina Mexicului, a fost fermă în respingerea ei de a echivala traficul de droguri cu terorismul și a fost deosebit de precaută pentru a evita posibilitatea acțiunii unilaterale a Washingtonului pe teritoriul mexican care, deși este justificată de legile SUA, ar fi contrară normelor de drept internaționale. În Mexic, problema a împărțit experții în două, iar dezbaterea asupra narcoterorismului a intrat pe deplin în arena politică, opoziția folosind termenul după fiecare vârf de violență, în timp ce guvernul se plasează pe poziție opusă. Criza violenței din Mexic i-a îngrijorat atât pe democrații americani, cât și pe republicani și a alimentat îndoieli la Washington cu privire la controlul pe care autoritățile mexicane îl au cu adevărat asupra diferitelor zone ale țării.

În ciuda durității unora dintre comentariile sale, au existat și câteva nuanțe în remarcile lui Rubio. El a menționat că, deși folosirea forței este un instrument pe care președintele îl are la dispoziție, nu este opțiunea preferată a Departamentului de Stat. În ceea ce privește desemnarea cartelurilor drept grupuri teroriste, el a recunoscut că este un „instrument imperfect” și a sugerat că măsura nu este suficientă pentru a îndeplini promisiunea de a pune capăt organizațiilor criminale.

Rubio a mai spus că scenariul „într-o lume ideală” ar fi cooperarea cu autoritățile mexicane, lucru care deschide ușa către un nou val de negocieri între ambele țări. „Cartelurile terorizează și subminează guvernul mexican și suveranitatea mexicană, precum și sănătatea și bunăstarea poporului mexican”, a afirmat el. „Sunt multe lucruri pe care le putem face și vom continua să le facem cu aliații noștri din Mexic.”

Fostul senator pentru Florida recunoscuse deja într-un interviu înainte de alegerile din noiembrie că o intervenție militară împotriva grupărilor criminale nu era viabilă fără avizul Forțelor Armate Mexicane, fapt care nu l-a împiedicat să critice autoritățile mexicane pentru porozitatea frontierei şi lipsa acţiunii decisive împotriva crimei organizate.

Liniile roșii ale Mexicului

Pam Bondi, alegerea lui Trump pentru funcția de procuror general, s-a alăturat, de asemenea, rândurilor celor care sunt în favoarea desemnării cartelurilor drept grupuri teroriste la propria audiere de confirmare în fața Senatului. „Sunt o amenințare gravă și violentă pentru țara noastră”, a spus fostul procuror general de California, care s-a angajat să facă tot ce îi stă în putere împotriva organizațiilor criminale. În ciuda atenției pe care a primit-o în ultimele săptămâni, ideea de a echivala traficul de droguri cu terorismul există la Washington de cel puțin un deceniu, chiar și sub administrațiile democrate.

În fața acestor discursuri, Sheinbaum a adoptat o atitudine proactivă și a transmis în ultimele luni semnale că este sensibilă la preocupările lui Trump. Guvernul ei a anunțat la începutul lunii decembrie cea mai mare captură de fentanil din istoria țării, echivalentul a 20 de milioane de doze. Ea l-a mutat, de asemenea, pe Omar García Harfuch, arhitectul politicii sale de securitate, la Sinaloa, unde de patru luni se desfășoară un război al cartelurilor care a lăsat peste 650 de crime în evidențele oficiale.

Președinta a insistat public că este deschisă să colaboreze cu autoritățile americane, deși a subliniat și liniile roșii ale administrației sale împotriva presiunii din partea Washingtonului. „Cooperare fără subordonare”, a insistat președintele în ultimele săptămâni. „Vom ține mereu capul sus. Mexic este o țară liberă, independentă și suverană”, le-a spus ea adepților săi, duminica trecută, în timp ce prezenta un raport despre primele 100 de zile de mandat.

Editor : Ș.R.

Share.
Exit mobile version