Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a început vineri distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară, transmite compania într-un comunicat de presă.

„10.000 de poștași au plecat pe teren încă de la primele ore ale dimineții pentru a înmâna documentele mult așteptate beneficiarilor. În următoarele două săptămâni, factorii poștali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic. Poștașii sunt liantul principal în acest proces, dovedind întotdeauna profesionalism în astfel de proiecte majore și punând mai presus de toate grija față de clienții noștri”, se arată în comunicatul citat.

CNP precizează că a luat toate măsurile necesare pentru ca deciziile de recalculare a pensiilor să ajungă la pensionari.

În cazul în care titularul deciziei nu este acasă în momentul sosirii poștașului, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceștia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poștal la care este arondat, mai precizează CNPR.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.

Aproape patru milioane de pensii, respectiv 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării, iar pentru pensionarii care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 de lei, a anunţat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Aceasta a adăugat că un număr de 1.960.012 de pensii vor fi majorate cu sume între un leu şi 500 lei, un număr de 1.033.580 de pensii majorate cu sume între 501 şi 1.000 lei, un număr de 721.360 de pensii majorate cu sume între 1.001 lei şi 2.000 lei, un număr de 83.637 de pensii majorate între 2.001 lei şi 3.000 lei şi un număr de 7.681 de pensii majorate cu peste 3.000 lei.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version