Vești bune despre pacienta cu arsuri de la Floreasca și transferată în Belgia. Cu arsuri pe mai mult de jumătate din corp și cu șanse minime de supraviețuire, Lavinia trăiește acum un miracol. După luni de tratament în Belgia, urmează să fie externată, deși în România i-au fost date șanse minime de supraviețuire. Datorită curajului surorii ei de a vorbi despre neregulile din spital, Lavinia trăiește și am aflat că România avea un Centru de Arși care funcționa ilegal, cu acordul fostului ministru al Sănătății și al Direcției de Sănătate Publică București. Alina a reușit prin vocea ei să transforme durerea în schimbare: Centrul de Arși de la Floreasca a fost închis, iar ordinul de ministru a fost rescris conform standardelor internaționale.

Lavinia, pacientă cu arsuri grave, este mamă a 2 copii și victimă a ignoranței sistemului de sănătate din România. A ajuns la sfârșitul lunii mai la Spitalul Floreasca, cu arsuri grave pe mai mult de jumătate din corp, după ce a explodat centrala din locuința sa.

Alina, sora Laviniei: Ne-am trezit într-o noapte cu ea în stare critică în spital, cu cei 2 copii afectați profund emoțional. Copiii au văzut-o în acea noapte. Copiii ei spuneau foarte des că mama lor a murit, pentru că a luat foc.

Alina este sora ei, cea care s-a luptat inclusiv cu o parte dintre medicii de la Spitalul Floreasca pentru ca Lavinia să rămână in viață.

Alina, sora Laviniei: Atitudinea cadrelor medicale vis-a-vis de noi, familia, sau de mine, că eu am fost cea mai implicată, s-a schimbat foarte mult atunci când am început să pun întrebări referitoare la infecțiile cu care Lavinia e nevoită să lupte.

Lavinia era infectată cu o ciupercă și a aflat cât e de grav abia când a fost transferată în Belgia, în ciuda opozitiei medicilor români. Acolo, atitudinea și tratamentul au fost total diferite față de ce se întâmplase în România. După aproape două luni, Lavinia și-a văzut pentru prima dată copiii, printr-un apel video. La spitalul Floreasca nu i se permitea acest lucru.

Alina, sora Laviniei: Lavinia, astăzi, e în afara oricărui pericol, a ieșit din rezerva de critic de 2 săptămâni. Estimăm că în 2,3 săptămâni vom putea să o aducem acasă.

Curajul Alinei de a vorbi public despre neregulile pe care le-a văzut a dus la controale de la ministerul Sănătății și așa a aflat toată lumea că centrul de arși funcționează ilegal. Raportul de control a fost trimis la Parchet. Despre faptul că ordinul care reglementa funcționarea centrelor de arși nu era la standare europene a vorbit public și fostul secretar de stat Monica Althamer, care acum a devenit sprijin pentru Alina, din postura de navigator de pacienți.

Monica Althamer: Am strigat ani de zile despre acel ordin care cobora standardele, dar a venit și vocea Alinei și ar fi trebuit să nu avem încă o suferință… De data asta am avut sprijinul statului amândouă, a venit spre noi ministrul Sănătății, nu l-am căutat, el a venit spre noi și a fost foarte important.

Deși transferul a fost făcut greu, Ministerul Sănătatii a găsit o soluție pentru ca tratamentul Laviniei să fie decontat și deja a fost plătită prima tranșă de bani.

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: Cred ca a fost cel mai emoționant moment de când sunt ministrul Sănătății, pentru că a fost un caz care m-a revoltat și i-a revoltat pe toți, a arătat o nepăsare, aș spune, a sistemului. Acest caz m-a pus să recunosc public cu responsabilitate, adevărul, că România, astăzi, nu poate trata pacienți cu arsuri grave.

Centrul de Arși de la Floreasca este închis acum, iar ordinul de ministru care va readuce unitatea la standardele europene este finalizat și urmează să fie făcut public.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version