Antreprenorul sud-coreean Do Kwon, cofondator al Terraform Labs şi creator al criptomonedelor TerraUSD şi Luna, a pledat vinovat în faţa justiţiei americane pentru două capete de acuzare de conspiraţie la fraudă şi fraudă electronică, legate de prăbuşirea din 2022 a proiectului său, care a provocat pierderi estimate la 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Potrivit procurorilor federali din Manhattan, Kwon, în vârstă de 33 de ani, ar fi indus în eroare investitorii în 2021 cu privire la modul în care TerraUSD – „o stablecoin” concepută să se menţină la valoarea de 1 dolar – îşi recăpătase paritatea. În realitate, aceasta fusese sprijinită artificial prin achiziţii masive realizate de o firmă de tranzacţionare de înaltă frecvenţă, nu prin algoritmul „Terra Protocol”, aşa cum susţinea oficial, scrie News.ro.
Anchetatorii susţin că aceste declaraţii false au atras atât investitori individuali, cât şi instituţionali, contribuind la creşterea valorii tokenului Luna la aproximativ 50 de miliarde de dolari în primăvara lui 2022, înainte de colaps.
În instanţă, Kwon şi-a recunoscut greşeala, spunând: „Am făcut afirmaţii false şi înşelătoare, omiţând să dezvălui implicarea unei firme de tranzacţionare în restaurarea parităţii TerraUSD. Ceea ce am făcut a fost greşit.”
În urma acordului cu procurorii, acesta riscă până la 25 de ani de închisoare, însă acuzarea va recomanda o pedeapsă de maximum 12 ani, cu condiţia ca el să îşi asume pe deplin responsabilitatea. Sentinţa va fi pronunţată pe 11 decembrie 2025.
Kwon se află în detenţie în SUA după extrădarea sa din Muntenegru la sfârşitul anului trecut şi se confruntă cu acuzaţii şi în Coreea de Sud.
În 2024, Kwon şi Terraform Labs au acceptat să plătească 80 de milioane de dolari amendă civilă şi să se supună unei interdicţii privind tranzacţiile cu criptomonede, ca parte a unui acord mai larg de 4,55 miliarde de dolari cu Comisia pentru Valori Mobiliare şi Burse a SUA (SEC). Conform înţelegerii actuale, procurorii nu se vor opune unei eventuale cereri de transfer într-o altă ţară după executarea a jumătate din pedeapsa din SUA.
Editor : B.E.