Un bărbat aflat în stare avansată de ebrietate care a urcat pe o trotinetă electrică şi a plecat la plimbare pe o stradă din Sinaia, luni seară, a fost găsit culcat pe carosabil, inconştient, cu vehiculul lângă el. Un echipaj al Jandarmeriei a chemat o ambulanţă, el fiind dus la spital.
Bărbatul a fost observat, luni seară, de un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, în timp ce, aparent, dormea pe o stradă din Sinaia, pe partea carosabilă, cu trotineta electrică aproape de el.
Jandarmii care s-au apropiat au constatat că el este inconştient şi miroase puternic a alcool.
”Pe timpul executării serviciului pe raza staţiunii Sinaia, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova a observat un bărbat culcat pe partea carosabilă cu o trotinetă electrică la câţiva paşi de el. Întrucât acesta era inconştient, colegii noştri au solicitat prezenţa unei ambulanţe şi până la sosirea acesteia au urmat instrucţiunile operatorului 112, reuşind să îl trezească şi să îl aşeze într-un loc unde să fie în siguranţă”, informează oficialii Jandarmeriei Prahova.
Acolo a intervenit şi un echipaj al Poliţiei, care a constatat că bărbatul era în stare avansată de ebrietate. El a fost dus la spital pentru investigaţii amănunţite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.