Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) precizează, în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public privind achiziţia unor containere de decontaminare, că aceste achiziţii fac parte dintr-un proiect european de amploare şi vizează crearea unor rezerve strategice comune în cazul unor ameninţări chimice, biologice, radiologice şi nucleare oriunde în spaţiul comunitar. Astfel de stocuri strategice sunt dezvoltate nu doar în România, ci şi în alte state membre, precum Finlanda, Franţa şi Polonia, în cadrul aceluiaşi mecanism european de protecţie civilă. Aceste resurse pot fi utilizate oriunde, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor aflate în dificultate şi nu sunt destinate unui context specific sau unui scenariu militar la graniţele României.
În urma informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la achiziţia unor containere de decontaminare şi a interpretărilor eronate care au fost vehiculate, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) face următoarele precizări pentru o corectă informare a opiniei publice:
Achiziţiile la care se face referire sunt realizate în cadrul unui proiect european de amploare, denumit „RescEU medical and CBRN stockpiles in Romania (RescEU-MED-CBRN-RO)”, finanţat prin programul rescEU, parte a Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, şi vizează dezvoltarea stocurilor strategice ale Comisiei Europene.
Proiectul este coordonat de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi implementat în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit sursei citate, scopul acestui proiect este dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor de răspuns la nivelul Uniunii Europene, în special pentru tipurile de evenimente CBRN (chimice, biologice, radiologice şi nucleare), prin crearea unor rezerve strategice comune, care pot fi mobilizate rapid, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor afectate de o astfel de situaţie de urgenţă.
„Echipamentele ce vor fi achiziţionate în cadrul proiectului includ o gamă variată de materiale tehnice, dispozitive medicale, medicamente şi facilităţi de suport logistic, menite să asigure un nivel ridicat de autonomie operaţională şi o gestiune eficientă a stocurilor la nivelul Uniunii Europene”, menţionează DSU.
Sursa citată precizează că achiziţia containerelor de decontaminare pentru persoane face parte din capacitatea de rezervă a Uniunii Europene, dezvoltată pentru a răspunde oricărui tip de ameninţare CBRN, indiferent de locul în care aceasta ar putea surveni în spaţiul comunitar.
„Astfel de stocuri strategice sunt dezvoltate nu doar în România, ci şi în alte state membre, precum Finlanda, Franţa şi Polonia, în cadrul aceluiaşi mecanism european de protecţie civilă. Aceste resurse pot fi utilizate oriunde, la solicitarea Uniunii Europene, în sprijinul statelor aflate în dificultate şi nu sunt destinate unui context specific sau unui scenariu militar la graniţele ţării noastre”, precizează DSU.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă conchide că informaţiile potrivit cărora aceste achiziţii ar fi motivate de o presupusă pregătire pentru un conflict nuclear sau de extinderea conflictelor de la graniţa Uniunii Europene sunt eronate şi nu reflectă obiectivele reale ale proiectului aflat în derulare la nivelul DSU.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.