Selecţionerul Serbiei, Dragan Stojkovic, şi-a anunţat demisia, sâmbătă seară, după înfrângerea cu 0-1 pe teren propriu împotriva Albaniei, în calificările pentru Cupa Mondială din 2026. Meciul a fost unul tensionat, chiar înainte de fluierul de start sârbii scandând „Kosovo e Serbia ” și huiduind imnul albanez.

„Această înfrângere nu ar fi trebuit să se producă şi îmi asum responsabilitatea pentru asta. Sunt aici pentru a face faţă consecinţelor”, a declarat Stojkovic în cadrul conferinţei de presă de după meci, care a avut loc în oraşul Leskovac (sud). Rezultatul este „cu adevărat prost, nu mă aşteptam la asta”, s-a plâns el.

El a adăugat că şi-a înaintat demisia preşedintelui şi secretarului general al Federaţiei Sârbe de Fotbal. „Nu voi merge în Andorra pentru a conduce echipa” la următorul meci de calificare, a spus el.

Cunoscut sub numele de Piksi când juca pentru echipa Iugoslaviei, Stojkovic, un fost mijlocaş în vârstă de 60 de ani, era la cârma echipei sârbe din 2021, după ce a mai antrenat Nagoya (Japonia) şi Canton (China). De-a lungul carierei sale, el a fost, de asemenea, pentru scurt timp, antrenorul echipei Steaua Roşie din Belgrad.

Serbia ocupă în prezent locul 3 în grupa K a calificărilor din zona Europei, în spatele Angliei şi Albaniei.

Meciul  pierdut de Serbia pe teren propriu a fost unul marcat de tensiuni, potrivit Digisport.ro. Măsurile de siguranțe luate de organizatori au avut efect și tensiunile nu au escaladat, însă tot au existat momente „aprinse”. Tensiunile au început încă dinainte de primul fluier al meciului, când suporterii sârbi au început să scandeze „Kosovo e Serbia” și au huiduit imnul Albaniei.

Presa albaneză a marcat momentul , Top Channel având o reacție dură: „Nesimțirea sârbilor n-are limite. Fanii au ignorat apelul UEFA și scandează «Kosovo e Serbia»”.

Un alt moment tensionat a fost când atacantul Rey Manaj, după ce a înscris golul meciului, a făcut semnul vulturului albanez în fața suporterilor sârbi, ceea ce l-a făcut pe Istvan Kovacs să-i acorde un cartonaș galben. Ca reacție, Sârbii din tribune au scandat „Omorâți toți albanezii”.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version