Diseară echipa lui Mircea Lucescu va întâlni reprezentativa San Marino, în ultimul meci al anului. Tot diseară, Austria joacă împotriva Bosniei, într-un meci pentru ocupanta locului unu în grupa H.

”Tricolorii” sunt așteptați să facă scor împotriva celor din San Marino și să producă spectacol pentru spectatorii care vor asista la acest meci. Mohammad Al-Emara (33 de ani), un finlandez născut în Arabia Saudită, va fi cel care va oficia la centru partida de la Ploiești.

El va fi ajutat de către asistenții Turkka Valjakka şi Mika Lamppu, în timp ce al 4-lea oficial va fi Peiman Simani. În Camera VAR se vor afla doi italieni, Michael Fabbri şi Federico La Penna.

Partida începe la 21:45 (Antena1).

Pentru acest meci, selecționerul Mircea Lucescu i-a lăsat în afara lotului pe Marius Marin și Valentin Mihăilă. De asemenea, nici Denis Drăguș nu va face parte din lot, după eliminarea din meciul cu Bosnia, pierdut cu 1-3, scrie DigiSport.

Tricolorii și-au ales numerele

Așa cum ne-am obișnuit, Ianis Hagi va fi decarul naționalei. Ștefan Baiaram și Louis Munteanu vor purta numerele 11, respectiv 13, în timp ce Lisav Eissat va îmbrăca tricoul cu numărul 15. Scos din lot la meciul cu Bosnia, Darius Olaru va purta numărul 14.
• 1 – Ionuț Radu
• 2 – Andrei Rațiu
• 3 – Bogdan Racovițan
• 4 – Adrian Rus
• 5 – Virgil Ghiță
• 6 – Vladimir Screciu
• 7 – Ștefan Baiaram
• 8 – Alex Chipciu
• 9 – Daniel Bîrligea
• 10 – Ianis Hagi
• 11 – Nicușor Bancu
• 12 – Ștefan Târnovanu
• 13 – Louis Munteanu
• 14 – Darius Olaru
• 15 – Lisav Eissat
• 16 – Marian Aioani
• 17 – David Miculescu
• 18 – Răzvan Marin
• 19 – Florin Tănase
• 20 – Dennis Man
• 21 – Claudiu Petrila
• 22 – Vlad Dragomir
• 23 – Deian Sorescu

Rămâne de văzut ce formulă va alinia Mircea Lucescu în această seară și dacă va decide să facă unele experimente, având în vedere că a dat de înțeles că va rămâne în funcție și la barajul programat în martie, unde România merge datorită faptului că a câștigat grupa de Liga Națiunilor.

În semifinala play-off-ului va înfrunta o echipă din prima urnă valorică, precum Italia, Turcia, Ucraina sau Polonia.

Lotul României

PORTARI
Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 6/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 34/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 6/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 1/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 49/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 48/6) ;
MIJLOCAȘI
Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 3/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 49/7), Florin TĂNASE (FCSB, 24/5), Darius OLARU (FCSB, 26/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 41/10), David MICULESCU (FCSB, 5/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 1/0), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 1/0);
ATACANȚI
Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 5/1), Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 3/1)

 

Editor : Sebastian Eduard

Share.
Exit mobile version