Premierul francez Michel Barnier, numit în funcţie luna trecută, a fost operat în acest weekend pentru o leziune cervicală, a anunţat luni Guvernul, adăugând că „totul a decurs foarte bine”, relatează Reuters.

Rezultatele operaţiei vor fi cunoscute peste câteva săptămâni, iar Michel Barnier şi-a reluat luni, în mod normal, activitatea la Matignon, a adăugat personalul acestuia.

Şeful guvernului nu-şi va relua însă activitatea în public până la Consiliul de miniştri de joi, a adăugat Matignon-ul, ceea ce înseamnă că va lipsi de la dezbaterile şi întrebările adresate guvernului marţi şi miercuri în Adunarea Naţională şi Senat.

Michel Barnier, în vârstă de 73 de ani, a fost numit prim-ministru la 5 septembrie, la două luni după alegerile legislative anticipate care nu au reuşit să producă o majoritate absolută în Adunarea Naţională.

Guvernul, slăbit de ameninţarea permanentă a unei moţiuni de cenzură din cauza lipsei unei baze suficient de largi de susţinere, este angajat într-o luptă complexă în Parlament pentru a încerca să obţină adoptarea proiectului său de buget, marcat de dorinţa de a reduce drastic deficitul public.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version