Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Lukaşenko îi eliberează pe laureatul Nobel Ales Bialiaţki şi alte personalităţi cheie ale opoziţiei din Belarus în cadrul unui acord cu SUA. Nouă dintre deţinuţii eliberaţi au ajuns în Lituania, iar 114 sunt duşi în Ucraina. Ce urmăreşte Washingtonul

decembrie 14, 2025
Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

decembrie 13, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu CEO Rheinmetall AG şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei: În zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de CSAT
Stiri Locale

Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu CEO Rheinmetall AG şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei: În zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de CSAT

By Sala de Presănoiembrie 12, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu CEO Rheinmetall AG şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei: În zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de CSAT
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o nouă întrevedere cu Armin Papperger, CEO Rheinmetall AG, şi cu reprezentanţi ai conducerii companiei, după înţelegerea la care s-a ajuns dotarea Armatei cu echipamente de ultimă generaţie care vor fi finanţate din programul SAFE, precum şi susţinerea investiţiilor străine în dezvoltarea industrială din România, guvernul anunţând că în zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în prima şedinţă din noiembrie, astfel încât să fie definitivat pachetul României pentru accesarea celor peste 16,5 miliarde de euro alocate prin SAFE.

”Urmare a discuţiilor din ultimele săptămâni, Guvernul şi Compania Rheinmetall au ajuns la o înţelegere de cooperare industrială şi de furnizare echipamente militare, care răspunde unor nevoi imediate ale României. Acestea au în vedere dotarea Armatei cu echipamente de ultimă generaţie care vor fi finanţate din programul SAFE, precum şi susţinerea investiţiilor străine în dezvoltarea industrială din România”, arată Guvernul într-un comunicat oficial.

Potrivit Executivului, ”integrarea companiilor existente şi atragerea de noi companii în domenii industriale importante, cum este cel al apărării, sunt două obiective ale cooperării cu Rheinmetall, una din cele mai mari companii de produse militare din lume”.

”În zilele următoare vor fi clarificate toate detaliile, pentru ca posibila cooperare să fie aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în prima şedinţă din noiembrie, astfel încât să fie definitivat pachetul României pentru accesarea celor peste 16,5 miliarde de euro alocate prin SAFE.

Prim-ministrul Ilie Bolojan a mulţumit miniştrilor Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, Economiei, Radu Miruţă, şefului Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, şi echipelor acestora pentru munca depusă până acum şi pentru cea pe care o vor face pentru a atinge aceste obiective.

ÎÎn data de 3 noiembrie 2025, prim-ministrul Ilie Bolojan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, şi CEO Armin Papperger au participat la semnarea contractului privind înfiinţarea societăţii Rheinmetall Victoria SA, rezultată din parteneriatul între Pirochim Victoria, subsidiară a Romarm, şi Rheinmetall.

Compania din oraşul Victoria, judeţul Braşov, va produce pulbere propulsivă şi propulsori modulari. Contractul a fost semnat de directorul general S.C. Pirochim Victoria, Ioan Bîrsan, şi de reprezentantul Rheinmetall AG, Roman Köhne, arată Guvernul. 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Lukaşenko îi eliberează pe laureatul Nobel Ales Bialiaţki şi alte personalităţi cheie ale opoziţiei din Belarus în cadrul unui acord cu SUA. Nouă dintre deţinuţii eliberaţi au ajuns în Lituania, iar 114 sunt duşi în Ucraina. Ce urmăreşte Washingtonul

Lukaşenko îi eliberează pe laureatul Nobel Ales Bialiaţki şi alte personalităţi cheie ale opoziţiei din Belarus în cadrul unui acord cu SUA. Nouă dintre deţinuţii eliberaţi au ajuns în Lituania, iar 114 sunt duşi în Ucraina. Ce urmăreşte Washingtonul

Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

Superliga: Surpriză în Giuleşti, Rapid – Oţelul Galaţi 0-2

La Liga: FC Barcelona a învins Osasuna cu 2-0

Alexandru Rogobete: Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie şi se apropie de momentul în care va deveni, cu adevărat, un loc de tratament şi siguranţă pentru pacienţii cu arsuri grave

Bundesliga: Hoffenheim a învins pe HSV, scor 4-1, şi e a patra în clasament

Alegerile Editorului

Cele mai recente știri

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.