Cocaina „nu este mai rea decât whisky-ul” şi este ilegală doar „pentru că a fost produsă în America Latină”, a afirmat preşedintele columbian Gustavo Petro.
„Cocaina este ilegală pentru că este produsă în America Latină, nu pentru că este mai rea decât whisky-ul”, a declarat Petro marţi seara în timpul unui consiliu de miniştri transmis în direct, citat joi de France Presse și preluată de Agerpres.
„Oamenii de ştiinţă au analizat asta. Cocaina nu este mai rea decât whisky-ul”, a insistat el.
Primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei a apreciat că traficul mondial de cocaină ar putea fi „uşor destructurat” dacă acest drog ar deveni legal în întreaga lume. „Dacă s-ar vinde ca vinul”, a argumentat el.
Potrivit lui, opioidele sintetice precum fentanilul „sunt cele care ucid” americanii, „iar acestea nu sunt fabricate în Columbia”.
Columbia este cel mai mare exportator de cocaină din lume, cu o producţie de 2.600 de tone în 2023, iar SUA sunt principalul consumator, potrivit Naţiunilor Unite.
Editor : Ana Petrescu