Președintele federal german, Frank-Walter Steinmeier, pregătește terenul pentru noi alegeri la 23 februarie. Steinmeier a făcut apel la o campanie electorală care să se desfășoare într-un climat de respect și decență. El se așteaptă ca aceasta să se desfășoare cu mijloace corecte și transparente, fără influențe externe, dând exemplu cazul României, unde alegerile prezidențiale au fost afectate de interferențe externe, scrie fuw.ch.

„Influența externă este un pericol pentru democrație, fie că este ascunsă, așa cum s-a văzut recent în alegerile din România, fie deschisă și flagrantă, așa cum se practică în prezent în mod deosebit de intens pe platforma X (fostă Twitter)”, a spus Frank-Walter Steinmeier, care crede că ura și violența nu ar trebui să aibă loc în campaniile electorale.

Germania a intrat oficial în campania electorală vineri, odată cu decizia președintelui Frank-Walter Steinmeier de a dizolva Parlamentul și de a convoca alegeri legislative anticipate pentru 23 februarie, pe fondul crizei economice.

Această campanie de două luni, cu șapte luni mai devreme decât se prevăzuse inițial, este rezultatul imploziei guvernului de coaliție al cancelarului social-democrat Olaf Scholz.

Partidul conservator Uniunea Creștin-Democrată (CDU) condus de Friedrich Merz este clar câștigător, cu 32% din intențiile de vot, devansând formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD, 19%), Partidul Social Democrat (SPD, 15%) și Verzii (13%), potrivit unei medii ponderate a sondajelor de vineri.

Având în vedere starea actuală a forțelor, un viitor guvern condus de conservatori, în coaliție cu SPD ca aliat, este scenariul cel mai probabil.

În așteptarea formării acestui viitor guvern, Steinmeier a amintit că democrația germană funcționează „chiar și în perioade de tranziție”.

Guvernul și parlamentul rămân operaționale până când succesorii lor sunt în funcție. Dar, în absența unei majorități, executivul nu poate decide asupra unor noi proiecte fără sprijinul opoziției.

În ciuda întregii competiții politice, el se așteaptă, de asemenea, ca partidele să fie dispuse la compromis, ceea ce va fi necesar pentru a forma un guvern stabil după alegeri. „După îndelungatele dispute politice recente între partide cu privire la oportunitatea și modul în care ar trebui organizate noi alegeri și după campania electorală care începe acum, trebuie să se aplice următoarele: este timpul ca rezolvarea problemelor să redevină activitatea principală a politicii”, a declarat Steinmeier.

Acesta s-a referit la situația economică incertă, care pune în pericol locurile de muncă, precum și la războaiele din Orientul Mijlociu și Ucraina, dar și la schimbările climatice și la gestionarea imigrației.

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version