Preşedintele Nicuşor Dan va participa, vineri, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se va desfăşura la Tivat, Muntenegru, având ca temă centrală „Prosperitatea şi stabilitatea comune ale Uniunii Europene şi ale Balcanilor de Vest/ Shared Prosperity and Stability of the European Union and the Western Balkans”.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea reprezintă un moment important, fiind primul summit de acest tip organizat pe teritoriul acestei ţări. Evenimentul, co-prezidat de preşedintele Consiliului European, António Costa, şi găzduit de preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatović, va reuni lideri ai statelor membre UE şi ai partenerilor din regiune, alături de înalţi oficiali europeni, precum Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas. ”Participarea României la acest summit reconfirmă susţinerea fermă a ţării noastre pentru aderarea la Uniunea Europeană a întregii regiuni a Balcanilor de Vest, precum şi a Republicii Moldova şi a Ucrainei, şi încurajarea tuturor partenerilor pentru a valorifica sprijinul acordat de UE şi actualul context geopolitic”, arată comunicatul oficial. În cadrul dezbaterilor, Preşedintele României va reitera faptul că extinderea Uniunii este o investiţie strategică în securitatea şi prosperitatea întregului continent european. ”Este esenţial, însă, ca procesul de aderare să fie bazat pe merite proprii, pe îndeplinirea riguroasă a standardelor necesare şi pe asumarea opţiunii strategice pro-europene a statelor candidate, inclusiv alinierea deplină la Politica Externă şi de Securitate Comună şi implementarea măsurilor restrictive la adresa Federaţiei Ruse”, subliniază Administraţia Prezidenţială. Reuniunea de la Tivat va oferi oportunitatea evaluării progreselor obţinute până în prezent în procesul de aderare. În acest context, Preşedintele Nicuşor Dan va sublinia importanţa continuării reformelor structurale de către statele candidate, în special în domeniul statului de drept. ”Totodată, pentru a creşte rezilienţa în actualul context geopolitic, Preşedintele României va pleda pentru o conectivitate energetică şi de transport sporită între UE şi Balcanii de Vest prin identificarea unor noi domenii de integrare graduală”, mai anunţă Cotroceniul.

