Preşedintele României, Nicuşor Dan, însoţit de partenera sa Mirabela Grădinaru, a participat, vineri, la deschiderea oficială a primei ediţii a Romanian Creative Week 2025 Bucharest. Evenimentul inaugural a fost vernisajul expoziţiei ”für papier und orchester”, semnată de poetul şi ilustratorul Emilian Pospaii şi de tipografa Nicoleta Radu / Fabrik. Găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României, expoziţia rămâne deschisă publicului până la data de 9 octombrie 2025.

”Romanian Creative Week (RCW), desemnat în 2023 de EUIPO drept cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, a fost inclus anul acesta de Ministerul Culturii pe lista evenimentelor cultural-strategice. După cinci ediţii consecutive organizate la Iaşi – cu sute de evenimente şi mii de artişti români şi internaţionali, RCW propune acum, pentru prima dată în Bucureşti, o capsulă de toamnă desfăşurată între 3 şi 9 octombrie 2025”, arată, vineri, organizatorii, într-un comunicat de presă.

Programul aduce în Capitală o selecţie de proiecte curatoriate din artele vizuale, new media, performance, dans, arhitectură, film şi modă. Săptămâna creativităţii se va încheia cu Romanian Fashion Week, cel mai important eveniment de modă din România, cu o tradiţie de peste 25 de ani.

”Le sunt profund recunoscătoare domnului preşedinte Nicuşor Dan şi doamnei Mirabela Grădinaru pentru că au ales să fie alături de noi la inaugurarea primei ediţii a Romanian Creative Week la Bucureşti. Acest gest nu este doar o onoare pentru noi, ci şi o confirmare că ceea ce facem contează pentru întreaga societate (…) RCW este un loc al întâlnirii dintre generaţii, unde artişti consacraţi şi cei aflaţi la început de drum împărtăşesc aceeaşi scenă şi aceeaşi energie”, a declarat Irina Schrotter, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative şi iniţiatoarea RCW.

Potrivit acesteia, sprijinirea tinerelor talente a fost, încă de la început, una dintre misiunile esenţiale, astfel că peste jumătate dintre artiştii care au participat la RCW în aceşti cinci ani sunt tineri creativi.

”Tineri care au nevoie de un mediu fertil în care să poată creşte aici, în România, să găsească resurse, mentorat şi încredere. Cu ajutorul partenerilor noştri, finanţăm şi susţinem zeci de tineri artişti în fiecare an şi ne dorim să fim un exemplu că se poate face mai mult pentru a-i ţine aproape şi chiar pentru a-i readuce în ţară pe cei plecaţi. Cred cu tărie că o societate puternică nu se construieşte fără repere solide. Iar cultura şi educaţia nu sunt opţionale, ci temelia pe care putem ridica un viitor sustenabil pentru România”, a mai declarat Irina Schrotter.

Expoziţia care a marcat, vineri, deschiderea RCW 2025 X Bucharest propune o reflecţie asupra materialului şi procesului artistic.

”Expoziţia für papier und orchester aduce în prim-plan hârtia nu doar ca suport, ci ca obiect de artă în sine. Am explorat procesele de producţie şi transformările materiei, prezentând textura, densitatea şi structura hârtiei într-o instalaţie ce combină spaţiul de lucru, depozitul şi laboratorul de experiment. Lucrările expuse valorifică etapele intermediare ale tiparului, diferite tehnici de imprimare, fiind însoţite de elemente de utilaj tipografic. Expoziţia invită publicul să redescopere hârtia ca mediu de expresie artistică, tehnică şi contemplativă”, a explicat artistul Emilian Pospaii.

Prezent la eveniment, Erwin Kessler, directorul general interimar al Muzeului Naţional de Artă al României, gazda expoziţiei, a precizat: ”MNAR se bucură de lansarea colaborării cu RCW prin această primă expoziţie für papier und orchester, concepută şi realizată de doi dintre cei mai activi şi reprezentativi poeţi ai hârtiei: Nicoleta Radu, sufletul atelierului tipografic Fabrik, veritabil etalon de lungă durată al calităţii ireproşabile a publicaţiilor de la noi, şi Emilian Pospaii, poet şi ilustrator experimental. Ei întorc, în această expoziţie, hârtia pe toate feţele şi scot din ea o memorabilă experienţă în care avem prilejul să îl avem alături pe domnul Preşedinte Nicuşor Dan, pentru a descoperi împreună arta contemporană şi arta clasică, îmbinate la MNAR”.

 

 

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version