Ilie Bolojan i-a urat succes în mandatul său președintelui SUA Donald Trump. „Sunt convins că vom consolida această prietenie între națiunile noastre și vom contribui la stabilitatea, securitatea și prosperitatea ambelor state”, a mai spus președintele Senatului.

„Îi urez succes Președintelui Donald Trump în noul său mandat prezidențial! România și Statele Unite ale Americii au construit un Parteneriat Strategic solid, bazat pe valori comune, colaborare economică și cooperare în domeniul securității”, a afirmat Ilie Bolojan, într-un mesaj publicat luni seară pe pagina de Facebook a Senatului României.

El a adăugat că este convins că România va consolida „această prietenie între națiunile noastre și vom contribui la stabilitatea, securitatea și prosperitatea ambelor state”.

Donald Trump a depus, luni, jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite. Republicanul va începe un al doilea mandat în fruntea celei mai puternice democrații a lumii, marcând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version