Jucătorul echipei Benfica, Gianluca Prestianni, a fost suspendat şase meciuri pentru comportament discriminatoriu la partida din Liga Campionilor împotriva formaţiei Real Madrid, a anunţat vineri UEFA.

Argentinianul a fost acuzat că i-a adresat o insultă atacantului Realului Madrid, Vinicius Jr, în timpul victoriei cu 1-0 a echipei spaniole în prima manşă a barajului din Liga Campionilor, din februarie.

Anunţul UEFA cu privire la acest caz

Meci: SL Benfica vs Real Madrid CF, 17.02.2026, Liga Campionilor UEFA 2025/26

În urma anchetei efectuate de un inspector de etică şi disciplină al UEFA, a fost deschisă o procedură disciplinară împotriva jucătorului SL Benfica, Gianluca Prestianni, pentru un potenţial comportament discriminatoriu.

Decizie

Organismul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA (CEDB) a decis:

– Să-l suspende pe jucătorul SL Benfica, Gianluca Prestianni, pentru un total de şase (6) meciuri oficiale la nivel de club şi/sau de echipă naţională reprezentativă în cadrul UEFA, pentru care altfel ar fi fost eligibil, pentru comportament discriminatoriu (adică homofob). Suspendarea pentru trei (3) dintre aceste meciuri este supusă unei perioade de probă de doi (2) ani, începând de la data prezentei decizii.

– Prezenta decizie (adică suspendarea de şase meciuri) include suspendarea provizorie de un meci executată de jucător în timpul meciului din play-off-ul eliminatoriu al Ligii Campionilor UEFA 2025/26, disputat la 25 februarie 2026 între Real Madrid CF şi SL Benfica.

– Să solicite FIFA extinderea la nivel mondial a suspendării menţionate mai sus.

În martie, UEFA a anunţat că a aplicat o amendă de 40 000 de euro clubului Benfica pentru „comportament rasist şi/sau discriminatoriu” al suporterilor săi în timpul meciului tur din barajul Ligii Campionilor împotriva echipei Real Madrid, din 17 februarie. De asemenea, au fost aplicate atunci o amendă de 25.000 de euro pentru aruncarea de obiecte în timpul meciului şi o altă amendă de 8.000 de euro pentru utilizarea unui pointer laser. Antrenorul secund Pedro Machado a fost suspendat pentru un meci pentru comportament antisportiv.

Real s-a impus cu 1-0 la Lisabona în meciul tur, dar partida a fost marcată de acuzaţiile lui Vinicius, care a afirmat că Gianluca Prestianni i-a adresat o insultă rasistă – acuzaţii negate de jucător şi de clubul portughez.

 

Share.
Exit mobile version