Primăria Braşov anunţă, luni, că săptămâna aceasta încep lucrările de demolare a podului de pe Drumul CET-ului, preluat anul acesta de către municipalitate de la CNAIR şi care nu îndeplineşte condiţiile minime de siguranţă a traficului.

„Având în vedere starea de degradare a podului de pe Drumul CET-ului, care în acest moment nu mai îndeplineşte condiţiile minime de siguranţă a circulaţiei, de miercuri, 21 mai, vor începe, în regim de urgenţă, lucrările de demolare ale acestui pod, conform deciziei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din luna martie. Pe perioada executării lucrărilor de demolare şi reconstruire a acestui pod, traficul va fi deviat pe strada Timiş Triaj”, anunţă, luni, Primăria Municipiului Braşov.

Podul a fost preluat de municipalitate anul acesta de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi, conform expertizei tehnice, construcţia se încadrează în CLASA V – stare critică.

În zonă urmează a fi construit un nou pod.

 

Constatările experţilor privind siguranţa construcţiilor arată că în cazul acestui pod nivelul de siguranţă la traversarea pasajului nu este adecvat; nu este asigurată stabilitatea suprastructurii; o fâşie cu goluri s-a rupt şi s-a prăbuşit în albie, iar celelalte prezintă degradări severe, cu infiltraţii puternice la intrados, eflorescenţe, stalactite şi eroziune a secţiunii de beton; grinzile de 21 de metri de pe ultimele două deschideri prezintă urme de infiltraţii şi acoperire insuficientă cu beton; consolele de trotuar sunt sever degradate, iar grinzile de parapet prezintă crăpături; parapetele pietonale sunt fixate necorespunzător şi lipsesc pe anumite zone; calea pe pod este foarte degradată, cu gropi adânci, crăpături în asfalt şi placa de beton vizibilă, fără hidroizolaţie sau protecţie a acesteia; dispozitivele rosturilor de dilataţie nu sunt etanşe; banchetele pilelor sunt sever degradate, cu urme de infiltraţii puternice, armaturi vizibile ruginite, prezintă eflorescenţe.

 

În condiţiile în care podul de pe Drumul CET-ului va fi demolat, Consiliul Local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a aprobat alocarea de urgenţă a fondurilor necesare pentru repunerea în circulaţie a altui pod rutier situat la kilometru 6 + 300 , în zona fostei vămi Braşov. 

„Lucrările de demolare vor fi realizate de către S.C. Zohir 84 Cons Construct S.R.L, având ca termen de execuţie 3 luni, perioadă în care trebuie să pregătească şi documentaţiile tehnice necesare. Pentru demararea lucrărilor a fost eliberată autorizaţie de construire în regim de urgenţă. Valoarea contractului este de 4.880.000 lei fără TVA”, anunţă Primăria Braşov.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version