Primăria Municipiului București anunță că sprijină campania coordonată de Ministerul Economiei pentru îndepărtarea mașinilor abandonate de pe domeniul public. Autoritățile spun că aceste vehicule blochează locurile de parcare, poluează și generează costuri suplimentare, iar soluțiile propuse includ reutilizarea sau reciclarea prin programe de casare.

„Vehiculele abandonate ocupă inutil locurile de parcare, generează costuri suplimentare pentru autorități și pot polua solul și aerul prin scurgeri de substanțe periculoase”, se arată în comunicatul transmis de Direcția de Presă a PMB.

Campania promovează atât reutilizarea acestor autovehicule, prin vânzarea către noi proprietari, cât și reciclarea lor prin programele de casare, atunci când nu mai sunt sigure sau funcționale.

De asemenea, autoritățile reamintesc că „asigurarea obligatorie RCA trebuie menținută valabilă pe întreaga durată de existență a vehiculului, chiar dacă acesta nu este utilizat, pentru a încuraja un comportament responsabil din partea deținătorilor”.

Inițiativa face parte din Acțiunea 16 – Îndepărtarea vehiculelor abandonate de pe domeniul public, măsură prevăzută în Jalonul 45 al PNRR, cu termen de implementare în primul trimestru al anului 2026, și susține obiectivele Strategiei naționale privind economia circulară.

„Primăria Municipiului București colaborează activ cu autoritățile centrale pentru identificarea, notificarea și eliminarea acestor vehicule, contribuind astfel la un oraș mai curat, mai sigur și mai bine organizat”, se mai precizează în comunicat.

Cetățenii sunt, la rândul lor, încurajați „să sprijine această inițiativă prin semnalarea mașinilor abandonate pe domeniul public, pentru a proteja mediul și a reda comunității spațiul urban”.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version