Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență, prin care primăriile care derulează proiecte din fonduri europene nerambursabile și care au dificultăți în continuarea proiectelor să poată cere împrumuturi direct de la Trezoreria Statului,  în limita sumei de 1,5 miliarde de lei.

Conform actului normativ, unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1,5 miliarde de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporţional cu obligațiile care le revin, arată comunicatul de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

14.300 de proiecte finanțate din fonduri europene, arată o analiză a Ministerului Dezvoltării

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a precizat, la finalul ședinței de Guvern, că „în prezent, conform unei analize realizate de Ministerul Dezvoltării, sunt în implementare peste 14.300 de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile sau din programe naționale”.

Valoarea acestor proiecte depășește 234 miliarde de lei, iar cofinanțare necesară este de 20,4 miliarde lei, a mai spus el.

„Ei bine, în cazul unora dintre ele există dificultăți în asigurarea resurselor de cofinanțare, iar prin mecanismul adoptat astăzi de Guvern se creează posibilitatea contractării unor împrumuturi pentru asigurarea finanțării cheltuielilor neeligibile, a prefinanțării sau a cofinanțării acestora, cât și posibilitatea refinanțării datoriei publice locale ce decurge din împrumuturile contractate din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului”, a completat Constantin.

Dobânda aferentă împrumuturilor e ROBOR la 3 luni comunicată de BNR

Dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcție de scadența împrumuturilor, iar rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.

Marja este stabilită astfel: 1 punct procentual pentru scadențe de până la 3 ani inclusiv, 1,5 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani inclusiv, respectiv 2 puncte procentuale pentru scadențe între 5 și 10 ani inclusiv. Împrumuturile pot beneficia de o perioadă de grație de 12 luni, iar rambursarea acestora se poate face între 1 și 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, mai spune MDLPA, în comunicatul de presă.

Creditele contractate, conform acestei ordonanțe, constituie o excepție de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la această măsură și pentru localitățile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcție de mărimea localităților. Astfel, județele vor putea contracta cel mult 35 de milioane de lei, municipiile reședință de județ și sectoarele municipiului București – câte 30 de milioane de lei, municipiile – câte 20 de milioane de lei, iar orașele și comunele au plafoane nelimitate.

Termenul-limită de depunere la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și administrațiile județene ale finanțelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, este 31 octombrie 2025.

Actul normativ va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version