Primarul unui oraș din nordul Austriei a fost împușcat mortal luni dimineață, principalul suspect, cunoscut ca vânător, fiind căutat de poliție, scrie RTL, preluând un site local, Kronen Zeitung.

Franz Hofer, 64 de ani, primarul orașului Kirchberg ob der Donau din landul Austria Superioară, a fost împușcat în districtul Rohrbach, potrivit surselor menționate.

Principalul suspect, cunoscut ca fiind vânător, este încă în libertate și este considerat foarte periculos, potrivit Kronen Zeitung.

Poliția și serviciile de urgență s-au deplasat la fața locului, iar unitatea specială antiteroristă austriacă, Cobra, s-a implicat activ în eforturile de căutare.

Autoritățile au confirmat și o a doua victimă, care era tot un vânător local. Potrivit unor surse de știri austriece, este posibil ca o a treia victimă să fi fost împușcată, însă aceasta nu a fost încă confirmată oficial.

Locuitorii au fost îndemnați să rămână în case și să transmită mesaje de avertizare vecinilor.

Un lider politic local, Florian Hiegelsberger, s-a declarat „profund îndurerat” de pierderea primarului Hofer.

„Sunt profund șocat de ceea ce s-a întâmplat. Îl cunoșteam personal foarte bine pe Franz Hofer. Este de necrezut ceea ce tocmai s-a întâmplat.”

Guvernatorul Thomas Stelzer a fost, de asemenea, informat cu privire la incident.

Unități de urgență suplimentare, inclusiv un vehicul blindat, au fost desfășurate în timpul căutării suspectului.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version