Primele două intervenţii de protezare de genunchi, în cadrul noului parteneriat medical dintre Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, au fost realizate vineri.
Intervenţiile au fost coordonate de medicul Cătălin Cârstoiu, care a venit la Buzău împreună cu o echipă formată din încă opt medici specialişti. Cele două operaţii au fost efectuate în echipe mixte, formate din medici ai Spitalului Universitar şi ortopezi ai SJU Buzău.
Directorul medical al spitalului, Mădălin Vasile, a mulţumit echipei venite de la Bucureşti pentru sprijinul acordat.
„Aş vrea să-i mulţumesc domnului profesor Cârstoiu că astăzi a venit la spitalul nostru şi ne-a sprijinit în efectuarea primelor proteze de genunchi, dumnealui şi echipa dumnealui. Sperăm ca pe viitor să avem acelaşi sprijin în continuarea acestor intervenţii chirurgicale”, a declarat acesta.
La rândul său, Cătălin Cârstoiu a explicat că proiectul nu este unul personal, ci reprezintă un model de colaborare între două spitale care trebuie să funcţioneze firesc pentru binele pacienţilor.
„E vorba despre o relaţie interinstituţională. Aici e vorba despre două spitale, două instituţii diferite, dar care încearcă să-şi armonizeze concepţiile, partea de diagnostic şi partea de tratament. Nu e vorba despre o treabă personală legată de o persoană. Puteam să fiu eu sau oricare medic din echipa mea. De fapt, ce vedeţi azi, dacă ar fi să definesc într-un cuvânt, este normal”, a spus profesorul Cârstoiu.
Medicul a subliniat că scopul proiectului este ca pacienţii din Buzău să nu mai fie nevoiţi să meargă la spitale din Capitală pentru astfel de intervenţii.
„Nu are rost ca un pacient din judeţul Buzău să umble pe la Bucureşti şi să se lovească de liste de aşteptare interminabile. Trebuie să vină aici şi să-şi găsească o soluţie locală. Putem face treaba asta. Scopul nostru este să facem ca Buzăul să devină un centru unde astfel de implanturi să poată fi realizate în condiţii foarte bune”, a declarat Cârstoiu.
Potrivit acestuia, cele două paciente operate sufereau de gonartroză severă şi aveau probleme grave de mobilitate.
„Au fost două doamne cu gonartroze severe, una dintre ele cu un genunchi extrem de instabil. Au mers foarte bine intervenţiile. Practic s-a înlocuit cu totul articulaţia veche cu o articulaţie mecanică pe care o vor avea ani de zile. De mâine vor coborî din pat şi vor începe să meargă cu sprijin complet pe picior”, a precizat medicul.
Profesorul a vorbit şi despre impactul uriaş pe care astfel de intervenţii îl au asupra calităţii vieţii pacienţilor.
„Este o afecţiune invalidantă. Oamenii aceştia nu mai pot merge la baie, nu mai pot sta în picioare, nu mai pot merge prin casă. Prin această operaţie se reîntorc la viaţa lor normală. Asta este cel mai important”, a mai spus Cârstoiu.
Preşedintele Consiliul Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, a anunţat că proiectul reprezintă începutul unei reforme ample în sistemul medical buzoian.
„Este un început. O să dureze această normalitate pe care a adus-o profesorul Cătălin Cârstoiu la Buzău. Este vorba de implementarea unui program pornind de la consorţiu. Din punctul meu de vedere, va dura 2-3 ani până când vom fi mulţumiţi de servicii, dotări şi pregătire”, a declarat Ciolacu.
Şeful CJ a anunţat şi investiţii importante pentru modernizarea spitalului din Buzău.
„Vom semna contractul pentru consolidarea Spitalului Judeţean. Vorbim de o investiţie care va depăşi 60 de milioane de euro. În plus, vom primi dotări de minimum 10 milioane de euro prin Ministerul Sănătăţii”, a precizat acesta.
Medicul ortoped Nicolae Porumb a salutat începutul colaborării cu echipa de la Bucureşti.
„Vreau doar să-i mulţumesc profesorului Cârstoiu, pe care îl cunosc de 25 de ani, şi mă bucur că a început această colaborare cu Ortopedia”, a declarat ortopedul Nicolae Porumb.
Potrivit lui Cătălin Cârstoiu, modelul de colaborare dintre cele două spitale va fi extins şi în alte specialităţi medicale, în cadrul noului consorţiu medical dintre Bucureşti şi Buzău.

